Puțin, foarte puțin, nimic – de Nicolae.Geantă

„Am văzut că filmările foarte scurte au mare trecere”, mi-a spus un realizator de TV. „Să NU ne dictați mult!”, e strigătul disperat al liceenilor. „Oamenii nu mai citesc nici măcar tablete”, mi-a confirmat un director de ziar.

Tirania nimicului. Această boală socială de care ne îmbolnăvim în loc să ne tratăm. Mereu cât mai puțin. Mereu standardele cât mai jos. Până nu mai sunt standarde. Puțin, mai puțin, extrem de puțin, nimic.

Am vrut să avem mai puțini copii. Apoi am rămas fără forță de muncă. Au tăbărât tinerii emigranți. Neșcolarizați. Neprofesioniști. Și calitatea bunurilor a început să scadă. Până am ajuns să consumăm lucruri de unică folosință. Chiar și becuri. Ori dragoste. Ori mașini „single use”. Tesla.

Am vrut să avem elevi mai puțin stresați cu școala. Cu cartea. Am aerisit programele. Am lăsat puțină istorie, puțină geografie, puțină biologie, puțin sport... Și am ajuns o societate de analfabeți funcționali, de dependenți de GPS și când mergem la toaletă, de supraponderali, de necompetitivi.

Am vrut să facem cariere. Și am renunțat „încet-încetuc” la familie. Ocupați până târziu cu jobul. Workaholici. Dar cu copii mai singuri, partenerii mai singuri, bătrânii foarte singuri. Singurătatea ucide.

Am vrut să fim independenți. Și n-am mai acceptat opinii. Nici ale părinților, nici ale partenerilor, nici ale profesorilor, nici măcar ale șefilor. Și am ajuns fii risipitori, adulți cu divorțuri, stăpâni, dar peste nimic. Cel mai mare pericol pentru om este când nu mai are pe nimeni deasupra capului.

Am vrut să citim zi de zi tot mai puțin. Apoi am renunțat la ceasloave. Până am început să avem pe pereți tapete cu cărți și nu biblioteci. Și cultură nimic.

Am vrut să cunoaștem Biblia mai puțin. Zilnic mult mai puțin. Deloc. Apoi ne lamentăm că e bulling școlar, lipsă de protecție pe străzi, lipsă de maniere în public... Necivilizație.

Am vrut să scoatem cele 10 porunci din școli. Religia. L-am dat pe Dumnezeu afară din societate. Din presă, din televiziuni. Și am ajuns să fim rugați să ducem Biblia în pușcării, în azilele de bătrâni, în secțiile de dezalcolizare, de remediere din droguri.

Am vrut să mergem la biserică mai rar. Tot mai rar. Apoi deloc. Și am rămas fără morală, fără bun simț, fără respect, fără frică. Fără Dumnezeu! Dar asediați de elghebetisme!

Ne-am rugat tot mai puțin. Apoi deloc. Nici nu mai știm să stăm de vorbă cu Tatăl nostru! Dar ne întrebăm arogant: „unde este Dumnezeu?” Acolo unde l-am lăsat! Apropos, Dumnezeu răspunde ori de câte ori este chemat! Însă e gentleman, nu vine la nimeni neinvitat!

Puțin, foarte puțin, nimic. Tirania nimicului ne-a împins să alergăm după... nimicuri. Și am uitat ce ne-a avertizat Profetul Ieremia: „au mers după lucruri de nimic și au ajuns ei însuși oameni de nimic!” (Ieremia 1:8)

În fapt am vrut să trăim fericiți. Și mult. Dar... fără Dumnezeu! Paradoxal trăim mai puțin. Tot mai puțin. Iar unii nu mai trăim deloc!

Nicolae.Geantă