youtube

miercuri, 8 martie 2023

Femeia ca o armată întreagă – de Nicolae.Geantă

Femeia nu e un vas de lut, un vas mai slab cum tot se vorbește obsedant pe la colțuri. Ci unul mai scump. Când Dumnezeu a creat pe Adam din țărâna pământului, Sfânta Scriptură descrie cuvântul „făcut” ca munca unui olar. O muncă simplă de modelare a lutului. Dar când Scripturie vorbesc despre „facerea femeii” – din coasta lui Adam, cuvântul folosit descrie munca minuțioasă a unui bijutier! Și bijuteriile – știe asta oricine, sunt prețioase. Rolul lor este să îmbogățească pe cei ce le poartă. Femeia și bărbatul nu sunt separați. Ci împreună. De aceea spune Solomon că „o femeie cinstită este cununa bărbatului ei”. Îl face rege. Cununile regale nu se așează la bărbați pe cap. Ci în inimă.

Femeia nu e doar simplu ajutor soțului ei, ci o armată întreagă. Când Dumnezeu a adus-o pe Eva la Adam – ca ajutor potrivit, pentru cuvântul „ajutor” este folosit „ezer”. Iar ajutorul acesta în limba ebraică se traduce „o armată”. E drept, bărbatul nu se aștepta să primească deloc ajutor. Și nici atât o armată. Dar a primit un mareșal care va interveni în toate războaiele lui. (Nu să-l distrugă, ci să-l sprijinească). Da, femeia este ca un ajutor militar. Nu ajutorul unei armate de lut. (Aceea au avut chinezii). Ci a uneia solide, de fier, de oțel! E armata aceea aliată care luptă pentru soț, pentru copii, pentru familie. Pentru binele ei. Pentru victoriile comune. Și reușește.

Femeia nu e un ofițer dur. Care atunci când spune ceva folosește un ton autoritar, o față încruntată, aspră, care aduce frică. Ci unul cu vocea aceea suavă, plină de melodie. O voce care dezarmează orice inamic. Se zice că îngerul care asista la modelarea femeii a întrebat pe Dumnezeu dacă materialul folosit nu este moale. „Va rezista? Dar va gândi? De ce n-o termini mâine”, îl tot sâcâia cu întrebări pe Creatorul tăcut. „Nu pot”, a primit după un timp răspunsul. „Doamne, dar ți-a scăpat ceva material în colțul ochiului”. „Nu. Este o lacrimă!”. „O, Doamne, te-ai gândit și la asta?”. „Eu am creat femeia. Lacrima este creată de ea!”. Femeia e un general ale cărui medalii sunt lacrimile!

La Mulți Ani tuturor femeilor! Aveți dreptul să fiți fericite! Nu numai azi, ci în fiecare zi când luptați! 

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu putere, cu șarm, cu decizii înțelepte! Cu sănătate! Cu viață! Nu numai aici, ci și în veșnicie! 

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu