youtube

miercuri, 29 martie 2023

Pentru Isus fii gata și în film să pătimești!

Când Mel Gibson i-a propus lui Jim Caviezel să joace rolul lui Isus, în filmul „Patimile Lui Hristos”, l-a prevenit că este un rol nespus de dificil, și că, dacă îl va accepta, ar putea însemna sfârșitul carierei sale la Hollywood. Jim i-a cerut o zi să se gândească. Apoi, răspunsul lui a fost: „Cred că trebuie să facem acest film chiar dacă este dificil. Tocmai am realizat că am 33 de ani, cât avea Hristos când a fost răstignit, iar initialele numelui meu sunt la fel ca ale Lui: J.C".

În timpul filmării Jim Caviezel a slăbit 20 kg. A fost lovit de fulger. A fost lovit cu biciul, din greșeală, de două ori, ceea ce i-a lăsat o rană de 35cm. Era aproape să își piardă vederea. Și-a dislocat umărul. A făcut pneumonie si hipotermie de la cât a stat pe cruce dezbrăcat, ore în șir. Trupul său a fost atât de extenuat după terminarea filmărilor încât a avut nevoie  de două operații pe cord deschis. Scena crucificării a durat 5 săptămânii din totalul de 8 săptămâni cât au durat filmările. „Nu vreau ca oamenii să mă vadă pe mine, vreau sa îl vadă pe Isus Christos. Doar așa vor crede si se vor converti" a spus el în timpul filmărilor.

Luca Lionello, actorul care a avut rolul lui Iuda, era ateu. După filmări s-a convertit si a fost botezat, și el și copiii săi. Unul dintre tehnicienii echipei de filmare, care era musulman, a fost și el convertit și a devenit creștin.

Filmul „Patimile Lui Hristos” a fost cel mai costisitor film din istoria cinematografiei: 370.8 milioane de dolari. Dar a avut încasări de 611 milioane. Multe suflete au fost mișcate prin vizionarea acestui film, și oameni din cele mai indepărtate colturi ale lumii au fost salvați și mântuiți.

Mel Gibson a plătit 30 de milioane de dolari din buzunarul său, deoarece nici un studio de filmări nu a vrut să accepte un proiect atât de dificil, de costisitor și de riscant!

Pe tot parcursul filmărilor, Satan a încercat în fel si chip să oprească acest proiect, pentru că știa puterea unui astfel de film si câte suflete ar putea pierde. Dar Dumnezeu are ultimul cuvânt.

Jim Caviezel - omul care a întrat în rolul lui Isus Hristos și Jim Caviezel de astăzi, nu mai sunt aceeași persoană. „Când te întâlnești cu adevărat cu Isus Hristos Mântuitorul nu se poate să rămâi același om. Ești schimbat. Ești transformat. Pentru totdeauna. Tu, ai avut o întâlnire personală cu Hristos?

Filmul a fost un mare succes și a atins viețile a milioane de oameni de pe toate meridianele.

Recent, am primit vestea că în primăvara aceasta, Mel Gibson va începe filmările pentru „Patimile Lui Christos 2 - Învierea". "Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede" Rom.1:16. Ție, ți-e rușine de Evanghelia Domnului?

(Otilia Radu - https://www.facebook.com/otiliaradu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu