chestionar pentru studiu

youtube

miercuri, 17 martie 2021

Corneliu Constantineanu sau uneori și stele se sting – de Nicolae.Geantă

Nu m-am gândit că voi așterne aceste cuvinte aici! Și nici nu mi-ar fi trecut prin cap vreodată că astăzi! Dar am învățat că uneori, la scurtă vreme după ce răsar, chiar și stelele se sting! Fără să-și fi epuizat de tot lumina. După care, pentru ele limba timpului este bătută în cuie. În piroane ca ale lui Hristos la Golgota. În piroanele veșniciei.

Rapid, foarte rapid, și destul de prematur, profesorul universitar Corneliu Constantineanu și-a agățat armele în rastelul vieții și s-a grăbit să plece pe drumul cu un singur sens: pe drumul veșniciei! Un drum de care (cam) fugim, dar pe care îl vom parcurge toți, fiecare la vremea lui.

Îl cunosc pe fratele Corneliu de un deceniu. L-am întâlnit la programele de master de la Osijek și Arad, ne-am intersectat la sesiuni la Areopagus Timișoara, la Langham Preaching, la biserica Speranța din Timișoara, la București, la revista Genesis din Chicago sau la diferite evenimente. Am avut discuții telefonice destul de lungi și o colaborare perfectă. I-am citit cărți și mi-a citit cărți. Mi-a făcut recomandări și m-a provocat la noi proiecte. Unul dintre visele comune era să înființăm un Centru de Cercetări Rroma la Arad. Însă visele, oricât ar fi de îndrăznețe, se materializează numai sub bagheta lui Dumnezeu. Numai când El îngăduie...

Am cunoscut în Corneliu Constantineanu nu doar un teolog rafinat, școlit pe la Oxford și Leeds, Londra, Osijek sau București, ci un erudit redutabil. Un om studios care a „developat” biblioteci. Care a scris studii profunde, care a publicat 20 de volume de analize. Care a deschis noi orizonturi. Pentru licențiați, masteranzi, doctoranzi, misionari, păstori, predicatori, asistenți sociali, filosofi... Care ne-a explicat pas cu pas de ce e importantă teologia paulină, de ce biserica are nevoie de reconciliere, de ce dorim teologie publică, de ce suntem condamnați la misiune creștină...

Am văzut în Corneliu Constantineanu un om blând, prietenos, plin de bunătate. O bunătate care l-a făcut superior. „Nu cunosc alt semn al superiorităţii decât bunătatea”, striga Ludwig van Beethoven. Şi el, şi noi, înţelegem că ea e muzica dragostei. Fără bunătate, în dragoste suntem afoni. Afoni în excelenţă morală, cum ar zice englezii. Dar pentru fratele Corneliu bunătatea a fost o medalie. Și pentru că a lăsat urme de bunătate pe unde a trecut, mii și mii de creștini vor călca mai departe pe ele.

Am întâlnit în Corneliu Constantineanu un reconciliant. Un om al păcii, un împăciuitorist. Un mare înclinat spre îmbrățișare și un refuzant al excluderii. Un activist al unității. Care nu mereu a fost înțeles. A iubit reconcilierea atât de mult încât a fost gata să plătească pentru ce crede, ce simte. Nu degeaba a performat concilierea în grad de teologie. Studiile sale m-au aprins. Datorită profesorului Constantineanu prin vene îmi curge teologie publică de ceva ani.

Am găsit în Corneliu Constantineanu un prieten. Un sfătuitor amabil. O aripă care-mi lipsea. Nu numai mie. Da, cu el alături începeai să înțelegi că poți avea aripi. Nu să visezi că le ai, ci să le deschizi și să zbori!

Când am vorbit zilele trecute ultima dată la telefon zicea că se simte mai bine. Era încrezător, optimist. „O să fie bine”, i-am spus. Apoi am aflat că nu e chiar cum ne relata. Și-am întrebat pe Dumnezeu de ce suferă oamenii? Ori pentru cine. Iar Domnul mi-a zis că așa toarnă El ulei în candelele noastre... Uneori atât de mult că dă peste ele! Așa face El aștrii mai luminoși. Și că suferința e îngăduită ca să nu uităm ușor de Dumnezeu, de noi... Când am primit azi vestea că fratele Cornel a ajuns printre îngeri am strigat la Dumnezeu supărat: „De ce ai investit atât de mult în El ca să-l iei așa de repede la Tine?” Și Domnul nu s-a supărat. A șoptit doar atât: „Când ai flori în grădină nu le rupi întâi pe cele mai frumoase?”. Da, fratele Corneliu a plecat pentru că a fost mai pregătit! Noi am fi vrut ca el să mai rămână! Dar Domnul l-a chemat Acasă. Pentru creștini Acasă înseamnă Cer!

Azi, Corneliu Constantineanu a țâșnit surprinzător înspre Poarta Raiului! Apoi a trecut prin ea... Noi am fi vrut să mai rămână printre telurici. Dar îngeri ne-au luat-o înainte. Ei se bucură de el, noi am rămas lăcrimând. Dar învelișul lacrimilor e cuprinsul lui Dumnezeu.

E ultima scrisoare ce ți-o scriu frate Corneliu. Îți mulțumesc pentru prietenie, pentru dragoste, pentru bunătate, pentru colaborare, pentru dorința de-a mă vedea cu un nou doctorat... Dar cel mai mult îți mulțumesc că mi-ai adus aminte în ultima ta zi pe pământ o lecție fundamentală: „Abia când murim începem viața!”

Corneliu Constantineanu ne-a lăsat un gol imens. Omenirea a mai pierdut un om de bine. Au câștigat însă îngerii! Să nu-l uitați pe Corneliu Constantineanu, profesor universitar doctor, pastor, teolog de calibru, creștin erudit... Dacă-l uitați va muri a doua oară!

 

prof.dr. Nicolae Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu