youtube

miercuri, 2 ianuarie 2019

Să urci! – de Mihaela Mănescu


Să urci desculț. Să urci cântând.
Să urci sărac. Să urci flămând.
Să nu te uiți la ce-ai lăsat;
Că-n duh ești fiu de Împărat.

Să urci pe crini. Să urci râzând.
Să urci pe spini. Să urci plângând.
Să nu te-oprești când norii vin;
Că Sus va fi doar cer senin.

Să urci curat. Să urci smerit.
Să urci arzând. Să urci jertfit.
Să nu te-ntorci din drum. Să știi
Că Țara ta e-n veșnicii.

Să urci cu dor. Să urci sperând.
Să urci cu foc. Să urci crezând.
Să nu te lași. Să urci mereu;
Că Sus te-așteaptă Dumnezeu...

mihaela,

2 comentarii: