ProSefora

youtube

joi, 7 septembrie 2017

Copia după copie - de Nicolae.Geantă

Când m-am întâlnit cu frații din Detroit, Dani Pelean spunea că o copie după altă copie poate fi mai puțin lizibilă decât după original. Mi-am adus aminte că, la liceu, când dau elevilor xeroxuri după hărți, și le multiplică între ei. Unii copiază după xeroxul original, alții fac copii după copii, la mâna a doua, și alții la a șaptea. Apoi vin și spun: "Nu se mai vede clar aproape nimic dom' profesor!". "Păi dacă n-ați xeroxat originalul..."

La fiecare copie după copie elementele de finețe dispar. Pe hărți de exemplu rămân doar traseele majore. Sau râurile, lacurile ori localitățile mari. O formă incompletă. O hartă falsă, ori fără toate detaliile, care te duce în rătăcire!

Tot așa se întâmplă și cu viața de credință. În biserici rămâne fondul - Hristos, Cruce, păcat, mântuire, veșnicie etc - dar formele se degradează de la o generație la alta. De la biserica primară până la noi am tot xeroxat după copii. După cult, după teologi, după președinți, după lideri de opinie, după tradiții... Altfel nu se poate explica cum dintr-o singură Biserică, un singur Duh, o singură Cale, am ajuns divizați în îngrijorător de multe confesiuni creștine! Nu cumva ne-am îndepărtat prea mult? 

Nu știu de ce nu învățăm nici de la evrei. Moise a fost foarte puternic, Iosua numai puternic. Dar urmașii lor au slăbit în relația cu Dumnezeu până acolo că Scriptura precizează că "fiecare făcea ce-i plăcea!". Și tot poporul, care credea că îi slujește lui Dumnezeu, a ajuns în amestec cu străinii care i-a subjugat. Robit. Călcat în picioare.


La o analiză profundă a bisericilor noastre observăm că între generațiile din interbelic și cele postrevoluționare viața creștină s-a degradat. Rugăciunea, puterea, minunile, consecvența, mărturia etc, s-au diluat. Tozer zicea că unii avem un creștinism atât de diluat încât dacă ar fi otravă nu ar face rău nimănui și dacă ar fi medicament nu ar vindeca pe nimeni! "Ne-am modernizat, emancipat", strigă unii. Da, dar am pierdut din vedere micile detalii. Și le-am retușat cu ce-am dorit noi! Deci, față de original am devenit copii mai puțin lizibile!

"Trebuie să fiți originali!", strigă unii pastori. (Dar originalii sunt numai la psihiatrie, glumea într-o zi Vladimir Pustan). Originali nu mai putem fi. Pentru că originalul este Hristos! Originalul este biserica primară. "Și noi, cum să fim?", veți întreba. "Încercați să fiți cât mai fideli originalului!", vorba lui Dani Pelean. Adică fiți o copie după prima mână. Altfel, nu se poate vedea în noi (deslușit) chipul Domnului!

Încercați să-l copiați fidel doar pe Hristos! Dar și să-L multiplicați!

PS: În dimineața asta, în timp ce scriam acest articol, un păstor mi-a trimis un forward prin care ne înștiința că o fetița are nevoie de sânge. Când am întrebat mai multe detalii a spus că nu știe amănunte! "Așa a primit SMS-ul. Și așa trebuie să îl dau mai departe!" Numai că în scurt timp un ziar din Romãnia a dezmințiț: anunțul era un spam! 

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu