ProSefora

youtube

vineri, 1 aprilie 2016

De ce să cucerim Hebronul

De ce trebuie cucerit Hebronul

Când evreii au intrat în Canaan după robia egipteană au cucerit cetățile din câmpie si de la deal. După aceea și-au împărțit țara. Dar Hebronul (Chiriat Arba) încă rămăsese vrăjmașului. Caleb, un bătrân de 85 de ani, vine la Ghilgal și-i cere permisiunea lui Iosua să cucerească Hebronul care era locuit de anachimi, de uriași lui Anac! Când ceilalți se odihneau el mai avea de dus lupte...

Dumnezeu a ales muntele Ierusalimului ca cetatea Sa sfântă. Hebronul e însă cel mai înalt munte din Israel. Și Satana se ascundea tocmai acolo prin cel mai mare uriaș din Anachimi! Așa face diavolul mereu, vrea fie mai presus de Dumnezeu! Când biserica face trezire, el vine cu apostazie. Când Dumnezeu oferă un Rai, el vine cu ispite. Când lucrurile merg bine în familie, el îți duce copiii la discotecă. Când sfințenia creștinilor urcă, patimile lumii o depășesc. Drogurile, pornografia, senzualitatea, homosexualitatea, avortul, anormalitatea urcă tot mai sus...

Dacă Satana ajunge cu păcatul la 99%, Biserica trebuie să urce sfințenia la cel puțin 99,1%. Trebuie să fie totdeauna cu un pas mai sus ca trendurile lumii! Pentru că e ea reprezintă pe Dumnezeu...

Caleb nu a putut lăsa Hebronul pe mâna răilor. Cucerit, acesta a devenit munte sfânt, loc de altare. Abia după cucerire, spune cartea Iosua, țara s-a odihnit de război.

Nu știu ce Hebron mai ai de cucerit, ce rele care trebuie dațe jos de pe piedestal. Dar știu că-i timpul să te ridici precum Caleb la luptă. Distruge răul, coboară-l de pe scaunul fruntaș. Altfel nu vei avea pace!

Hebronul trebuie cucerit. E muntele lui Dumnezeu.

Nicolae.Geantă,
București-Lutton

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu