Evreii cântau Hallelul, Psalmii 113-118, la marile sărbători. Hristos l-a cântat cu ucenicii Săi chiar în noaptea ce preceda răstignirea. Hallelul e o formă înaltă de proslăvire a Numelui lui Dumnezeu, astfel că aceste laude nu se cântau oricum.
1) se cânta la Paște, iar cântărețul trebuia să fie bine pregătit. Nu mergea nici lălăiala, nici liturgic pe nas. Nici fals. Și nici cine se juca cu păcatul nu făceau parte din cor!
2) se cânta cu toată adunarea lui Israel. Era obligație. Poporul întreg trebuia să cânte! Și totuși, niciodată n-au cântat toți. A fost imposibil să aibă toți inima bună!
3) se cânta cu bucurie, fericit, extaziat. Nu plictisit ca la orele de matematică, ori ca în bisericile de țară unde auzi ceasul pe perete. Trebuia o stare... supremă! Nu puteai cânta cu gura și mintea să-ți fie plină de fluturi.
Astăzi, Biserica e chemată să-i cânte Domnului Aleluia! Asta e cântarea supremă! Teologul Dragomir Stancu zice că "Aleluia" nu e ceea ce cântăm noi astăzi în adunări. La workship. Pentru câ "Aleluia" se cântă la marile evenimente. Prin urmare, pastorul Stancu spune că se va cânta de trei ori:
1) când va cădea "Babilonul cel mare"; durerea se va sfârși!
2) când va începe nunta", Mielului (bcuria eternă); Mireasa va cânta!
3) când ne vom întâlni cu îngerii în Cer; toți vom cânta, și creștinii și îngerii!
Aleluia e o cântare desăvârșită! Aștepți să cânți cu îngerii?
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu