Săptămâna Patimilor: miercuri, Revoltă împotriva lui Mesia

„Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să-L prindă pe Isus cu viclenie şi să-L omoare” (Marcu 14:1b)

Preoţii şi conducătorii poporului Îl aşteptau pe Mesia. Se rugau în fiecare zi pentru asta. Mărturiseau celorlalţi că Îl aşteaptă. Credeau că va veni. Ştiau pe de rost paragrafele despre sosirea Unsului Domnului. Dar când a venit mântuirea au respins Mântuitorul! Hristosul  nu trebuie numai aşteptat, ci şi primit…

Preoții cei mai de seamă L-au vrut mort. „Dar ei nu-L puteau ucide în aer liber”, vorba lui Johnathan Bowers. Nu, oamenii L-au plăcut prea mult. Și imaginea publică a preoţilor era deja destul de fragilă. Isus a văzut asta.  Curățirea Templului. Pildele. Rezolvările Lui istețe la orice capcană verbală pe care ei ar fi putut s-o scoată înainte. Preoţii aveau nevoie de o modalitate de a se năpusti asupra Lui în particular. Și trebuiau să o facă rapid! Aşa că au început „actul celei mai tragice drame”, cum o numeşte Dragomir Stancu: să ucizi pe Dumnezeu! Iar golgote sunt pretutindeni şi astăzi…

Caiafa şi Sanhedrinul se temeau să-L ucidă pe Hristos de Paște. (Ierusalimul era ticsit de simpatizanţii Lui Isus). Ar fi putut genera o revoltă. Şi gărzile romane erau mai numerose. La fiecare pessah evreii îşi aduceau aminte de eliberare! Nici diavolul nu dorea să fie jertfit Hristos de Paști. Ar fi văzut tot norodul. Josephus Flavius spune că în acele zile Cetatea Sfântă găzduia 2,7-3 milioane de oamenii. De pretutindeni. Ar fi ştiut că există un Mântuitor. Toţi se tem să-I facă rău lui Dumnezeu. Şi totuşi, de ce o fac?

Sinedrinul a elaborat o ordonanţă de arestare a Mântuitorului: nimeni nu avea voie să-L găzduiască pe Isus, marele infractor al Legii lui Dumnezeu, ci mai degrabă oricine ştie unde se află are obligaţia să-l denunţe! (Ioan 11:57). Dar nimeni n-a făcut-o! Până când Satan a intrat în Iuda! N-ar fi intrat, şi nu intră în nimeni, până când nu i se deschide uşa!

E miercuri. De marţi Isus nu mai vine la Templu. Spusese tot ce avusese de spus. Preoţii îşi muşcau buzele de ciudă. Isus le strica toate aranjamentele. De când intrase El în Ierusalim nu mai aveau somn. Iuda îşi freca mâinile în vederea arginţilor. FW Ferrar opinează că Iscarioteanul avusese î

ntrevedere cu Caiafa din seara în care Miriam i-a uns picioarele lui Isus. În Ierusalim bătea un vânt de revoltă. Iar Isus? S-a urcat pe munte, singur, să se roage! Când toţi vrăjmaşii se ridică împotriva ta, Cerul îţi va sta aproape. Eu cu Dumnezeu facem majoritatea, spunea Luther.

De 2000 de ani Isus se roagă pentru omenire. Paradoxal, oamenii se pregătesc de revoltă! Nu doar în miercurea de Paşti. Tu Nu fi unul din ei!