Foame si sete după altceva - de Vladimir Pustan

Matei 5:6 – „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!”

Oamenii sunt flămânzi şi însetaţi. Înfometaţi şi săturaţi programat până a doua zi, când ciclul burtă goală – burtă plină se reia. Lumea e un uriaş fast-food în care totul se consumă în grabă – hamburgerul, iubirea, promisiunile, viaţa, tinereţea.

Peste 40% dintre români sunt obezi sau semiobezi. Mâncăm prea mult în sărăcia noastră. Probabil că ne umplem burta cu pământ, ca Darie din „Răscoala” lui Stancu, doar să fie ceva în stomac.
Ca să fii fericit, zice Isus, trebuie să-ţi fie foame şi sete după neprihănire, iar asta e greu de realizat câtă vreme eşti sătul de mâncarea lumii. De aceea postul prim trebuie să fie abţinerea de la lucrurile lumii pentru că nu există nici o legătură între neprihănire şi fărădelege.

Când omul s-a golit de lume, există pericolul să-şi dorească un surogat de neprihănire, care să-i cadă bine la stomac, ca nişte aspirine băute la 7 dimineaţa. Neprihănirea pe care o dau tot felul de legi, canoane, datini, ceremonii şi alte fineţuri spirituale. Fariseii avea o neprihănire a lor. Isus ne ridiculizează, propunându-ne să ne luăm la întrecere cu ei, să avem şi noi o neprihănire a noastră.
Aceasta se obţine greu, iar rezultatul e o viaţă de păun aviar, suficient sieşi datorită mândriei religioase din coadă. Această mândrie religioasă e numită de Pavel – gunoi. Isus a asociat-o direct cu făţărnicia.


Omenirea încearcă să rezolve problema aceasta cu bandă izolatoare, iar Dumnezeu a rezolvat-o cu nişte cuie. Acolo, sus, pe cruce, lucrurile s-au simplificat, dar aceasta L-a costat pe Dumnezeu enorm (Romani 10:4).

Neprihănirea e ţintă împreună cu Împărăţia pentru că o viaţă neprihănită aici e garanţia săturării în Împărăţia viitoare. Foamea şi setea de-a fi plin de roada Duhului va fi săturată doar din Pomul Vieţii. Neprihănirea e obiceiul de a-ţi lega micile acţiuni de Dumnezeu, de a semăna cu Hristos când nu eşti la biserică, de a-ţi dori o ştachetă mereu mai înaltă, iar asta e periculos, ca mersul pe sârmă. Viaţa e prea scrută ca să-ţi doreşti doar să fii sătul aici, iar lumea are meniuri sărace şi notele de plată sunt mari cât iadul.

V l a d i m i r _ P u s t a n
www.ciresarii.ro