ProSefora

youtube

vineri, 18 martie 2016

Valiza vrăjitorului din Oz - de Vladimir Pustan

Eclesiastul 9:11 – „Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi împrejurări.”

Vrăjitorul din Oz, către sperietoarea de ciori: „Nu pot să-ţi dau creier, dar pot să-ţi dau o diplomă”.
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, nemţii au încercat să mai dea o lovitură de moarte englezilor şi au tipărit lire sterline false pe care, cu milioanele, le-au aruncat pe piaţă. Puneau deţinuţii să mototolească toată ziua la bancnote să pară cât mai reale. A fost un haos cumplit.
Ceva asemănător am trăit în România în anii de tranziţie. Vrăjitorul din Oz a aruncat mii de diplome false pe piaţă în încercarea de-a dilua esenţa gândirii şi a o pune la dispoziţia publică alimentând-o direct din puţ, adică din puţul gândirii.
Spunea Petru Ţuţea că e periculos să amesteci lucrurile când e vorba de stratificarea oamenilor de care ne ciocnim. Există sfântul, eroul, geniul şi omul obişnuit şi bine zicea el, să lăsăm totul ca la începutul zidirii. N-am ascultat. Am împins eroul în faţă şi i-am dat diplomă de sfânt – vezi cazul Ştefan cel Mare; geniul l-am făcut erou – vezi Mihai Eminescu; iar omului obişnuit i-am dat diplomă şi l-am făcut geniu – vezi Gigi Becali.



Cei cu bani aveau nevoie de diplomă, cei cu diplomă aveau nevoie de bani şi astfel s-a făcut o rocadă ca la şah sau o transhumanţă ca în Mioriţa. Cei cu diplome au început în Spania să culeagă căpşuni sau să bage material în betoniere, ca să aibă ce mânca, iar locurile rămase vacante după exod au fost luate de cei ce-au dat bani ca să aibă ce agăţa în birou.

Voievozii umblă pe jos şi slugile călare, zicea amărât Eclesiastul iar doctoratul celui fără bacalaureat e deşertăciunea deşertăciunilor.

Facultăţile sunt tot atât de multe ca brutăriile pentru că cererea e mare, poporul e nerăbdător să ia diploma. Anii se îngheaţă unul câte unul, vom avea diplome criogenate, restanţele sunt încă o sesiune, toamna nu-i ca vara, iar o secţie la facultate privată pregătea specialişti în cazul în care vor veni OZN-uri cu marţieni verzi, ca să poată intra în vorbă cu aceştia din urmă. Eu prevăd că nu vor apuca să profeseze până vor ieşi la pensie.

Complexul de inferioritate provoacă în mulţi reacţii ciudate şi neaşteptate.
Câtă vreme filosofia asta n-a pătruns în biserică e bine. Sau poate e deja iar eu nu ştiu. Rămân încrâncenat pe poziţia că Dumnezeu are nevoie în primul rând de oameni plini de Duhul Sfânt şi care să nu fumeze pipa păcii cu Satan. Dacă se întâmplă să aibă şi diplomă cu atât mai bine. Pericolul simoniei rămâne mare dar hirotonisitul pe relaţii şi bani nu va ajunge în cer ci pe veşnicele plaiuri ale vânătoarei.
E nevoie de creier, pentru că prostia nu-i virtute, iar un credincios inteligent e pleonasm. Sfânt poţi fi şi fără diplomă…

V l a d i m i r _ P u s t a n

3 comentarii:

  1. Cel ce a creat Lumina din neantul infinit
    Lui I se cuvine cinstea si onoarea pe pamânt.
    Eu nu sunt decât un vierme,vulnerabil,efemer,
    Asteptând metamorfoza pentru-a ma'ntâlni cu el.

    In aceasta astepare,cu încredere deplina,
    Lupt sa nu fiu întuneric,ci,sa rapândesc lumina.
    Lumina'i Iubirea Sfânta,ce patrune-n bezna noptii,
    Iar caldura ei Divina,poate învia si mortii...(vii)...

    RăspundețiȘtergere