Acoperământul femeii - de Cristian Barbosu

Interpretarile majore ale acestui text: ce este sau ce nu este semnul?

1. Acoperământul – Prima pozitie – unii sustin ca semnul este acoperamantul. Femeia este obligata sa poarte ceva pe cap. Ce, acel ceva? Unii zic ca-i batic, altii palarie, altii sal, cordeluta, sau asa cum Menonitii sau evreii  au un mic circulet rotund din material pe crestetul capului. Sau, in Orientul Mijlociu sau in popoarele semite se poarta acel voal, ca un acoperamant  complet, uneori lung pana la pamant. Ideea acestei interpretari tine de aceasta invelitoare, care de obicei este un material pe care  femeia trebuie sa si-l puna pe cap. Unii zic si-l pune doar cand se roaga, altii spun ‘tot timpul’. Unii spun ‘doar cand se casatoreste’. Altii vin si spun “inainte de casatorie”. Ei, pe ce se bazeaza pozitia aceasta, a celor care sustin  lucrula cesta? Pe cateva versete din Vechiul Testament, care descriu acest obicei  al invelirii femeilor  in Numeri 5:18, in Geneza 24:65, dar si pe obiceiul practicat de femeile  din Orientul Mijlociu de a-si inveli capul. Acesta era semnul supunerii, zic ei, fiindca in ebraica, foarte interesant, exista o legatura foarte stransa  intre cuvantul ‘radad’ רדאד, care inseamna supunere si ‘radid’ Strong’s Hebrew: 7289. רְדִיד , care inseamna invelitoare. Provenind din radacina aceluiasi cuvant si care, fii atent, ce bine se potriveste argumentului lui Pavel.

De asemenea, si in cultura greco romana, ca vorbim de Corint, in cadrul ceremoniei de nunta, avea loc un ritual de acoperire a miresei. Observati, inainte de casatorie, femeia purta haine cu un voal, ca o gluga, lasata pe spate si anume persoana din dreapta. Din momentul casatoriei, acel voal, acea gluga, se punea pe cap. Doar, ca acea gluga sau acoperamant nu era obligatoriu peste tot, ci doar in anumite evenimente publice, reprezentand, nu autoritatea sotului, ci modestie, sfiala, stapanire si cateodata un semn ca nu-i disponibila si anume, ca-i deja maritata, ca apartine cuiva.  In alte circumstante, femeile purtau parul dezvelit sau prins cu o bendita, era parul lasat pe spate, cand n-aveai de-a face cu evenimente publice sau cand sa mergi la anumite ceremonii sau asa ceva. Asta tine de acoperamant.

2. Părul – Unii vin si spun: acoperamantul este parul. Semnul este parul. Observati, in vers. 13 & 15 din 1 Corinteni 11.

Si interpretarea asta ar trebui sa fie probabil cea mai simpla, spun cei care o sustin, fiindca argumentele sunt cele mai clare si anume: ele iau in considerare ceea ce exista in textul nostru  si anume, Pavel chiar explica – invelitoare? Nu stii care-i aia? Invelitoarea capului care ti-a fost dat de Dumnezeu e parul. Si hermeneutic vorbind, oamenii care sustin aceasta pozitie au intr-adevar dreptate, fiindca cand ai de-a face cu interpretarea Scripturii, te lesi, daca cuvantul acela apare in acelasi text, folosit de acelasi autor, referinduse la aceiasi problema. Si oamenii vin si spun: Da, nu e numai aici, e si in Levitic 13:45, Numeri 5:18, Levitic 10:6, texte in care este folosit cuvantul ‘dezvelit gol’, ‘descoperit’, cand e vorba de cap. Si intrebarea se pune: La ce se refera acesti termeni?

In Septuaginta, in traducerea Bibliei pe care Domnul Isus a folosit-o, toate aceste texteu se refera la un acoperamant, la un material, ci la par. Si anume, cand e vorba sa-ti dezvelesti capul, de fapt, iti dezvelesti parul si-l lasi sa coboare pe umeri. De ce? Fiindca in anumite contexte, preotesti, spr ex., preotii aveau parul lung, la fel ca si cei care aveau, tineti minte, erau Naziriti. Li se cerea sa nu si-l lase pe spate, forma naturala, adica dezvelit, ci trebuia sa si-l adune si sa si-l lege intr-un coc, peste care fie ca punea un turban, fie si-l legau, asa cum fac fie hindusii sau arabii de astazi.  Este de asemenea cunoscut ca evreicele, pe langa legarea parului,  purtau si ceva pe cap in anumite ocazii. Dar, din aceste texte, cuvantul dezvelit este legat de par. Femeile greco-romane isi tineau parul tot in coc spre deosebire de cele prostituate care si-l lasau sa cada pe umeri.

Intre evrei era aceeasi problema, tineti minte Maria Magdalena, ce s-a intamplat cu ea, cand a venit la picioarele lui Isus, plangea si ii stergea picioarele cu parul ei. De unde stiau oamenii cine era? Avea parul dezvelit. Cu parul ala dezvelit, ea ca o prostituata  ii stergea picioarele. O mare rusine, de aceea si Simon, cand vine o alta prostituata si sterge picioarele Domnului Isus cu parul ei, se minuneaza, se infricoseaza. E socat. De aceea, oamenii spun: Da, cand e vorba de a inveli sau dezveli, e vorba de parul pe care Dumnezeu ti l-a dat ca acoperamant, sa-ti inveleasca capul.

3. Interpretare metaforica / alegorica. Sunt altii care vin si spun: “Stati un pic, aici nu-i vorba nici de acoperamant, nici de par, aici este vorba de o interpretare mai metaforica si alegorica. Si sunt multi teologi intre Romani, eu stiu pe Beni Faragau, care sustine interpretarea aceasta si anume: Pavel foloseste cuvantul ‘cap’,  in sensul figurativ al Cuvantului, in prima parte a pasajului. Tineti minte, cand el afirma ca Isus este capul oricarui barbat, el nu se refera la capul fizic, ci la capul spiritual. Capul, fiind inteles ca un simbol al autoritatii. Evident ca-i sensul metaforic. La fel, cand spune ca barbatul e capul femeii, nu-i capul fizic, ci este metaforic.

Deci, capul femeii despre care vorbeste Cuvantul, nu poate fi interpretat in sens fizic, si din moment ce in prima parte a pasajului din 1 Corinteni 11 toate referintele referitoare la cap sunt alegorice/metaforice, nu literale, e evident ca in continuarea pasajului n-ai nici un indiciu sa schimbi gramatica sau sensul cuvantului, ci din contra, continui cu aceeasi intelegere a textului. Si ce spun ei? Cand femeia este indemnata sa-si acopere capul, ea e indemnata sa-si protejeze, nu capul ei fizic, ci capul descris in pasaj, anume barbatul. De ce sa-l protejeze? Expresia ‘din cauza ingerilor’- a luptei spirituale. In alte cuvinte, sa-l sustina in rugaciune. Sa-l respecte in supunere, asa cum Dumnezeu o cere. Sa-si indeplineasca datoriile de sotie, sa vegheze asupra lui, sa-si protejeze, sa-si acopere barbatul, capul.

Iar, legat de propriul sau acoperamant, oamenii acestia raman consecventi interpretarii metaforice si afirma ca femeia se acopera ea insasi prin ascultarea ei de Dumnezeu, prin faptul ca-si accepta locul si rolul pe care Dumnezeu l-a pus in economia familiei si-n planul Sau. In baza ascultarii ei, ea-i acoperita de Dumnezeu insusi. Dar, fiindca in Domnul femeia nu este fara barbat,  ea este acoperita si de barbatul ei, ca fratele ei in Hristos prin  faptul ca si el vegheaza asupra ei. Deci, femeia se acopera atunci cand il acopera pe barbatul sau, atunci cand isi accepta rolul si locul dat de Dumnezeu in planul Sau. De aceea, potrivit acestei interpretari, toate problemele  legate cu ce ne acoperim- par, batic sau altceva n-au nici un sens, textul neavand de-a face  cu astfel de acoperiri, ci textul avand o intelegere mai profunda, mai complexa. Si mai sunt inca doua interpretari.

4. Interpretarea culturală – cei ce sustin aceasta interpretare se bazeaza  si ei pe indicii tot din Biblie, ca asta incerc eu sa va explic. Oamenii astia cand vin si nu vin: “A, ca lasam Biblia la o parte, credem noi ce vrem.” Nici vorba. Oamenii acestia studiaza cuvantul in amanuntime, incearca sa vada sensul lui si sa fie incredintati pe deplin si spun asa: In 1 Corinteni 11 sunt indicii specifice culturii greco romane si nu altor culturi precum a evreilor. Ei sustin ca Pavel, asa cum ni-l prezinta Scriptura, chiar in 1 Corinteni 9, cu doua capitole inainte de a scrieacest text, a declarat ca este un lucrator care deliberat cauta sa se adapteze cultural contextului in care slujea.

In cazul acesta, in Corint, intr-o cultura greco romana, evident ca se adapteaza acelei culturi. Spre ex. el stia ceea ce arheologia sustinea azi, ca barbatii bogati, elita din Corint, cand se rugau isi acopereau capul cu toga. Dar cei saraci, nu. Ei, Hristos, fiind gloria barbatului, Pavel le cee tuturor barbatilor sa nu-si acopere capul. Foarte interesant, evreii, cand veneau in rugaciune si atunci si azi, isi acopera capul. Si aici vine o intrebare, ca o curiozitate. N-ati observat dvs.  in timpul slujbelor televizate, cand altii prelati ortodocsi sau catolici, cand isi tin slujbele si se roaga, ce se intampla? Cum se roaga? Cu capul acoperit. Oare de ce? Oare de ce bisericile istorice interpreteaza acest text din punct de vedere cultural si trec peste acest indemn atat de specific a lui Pavel? Interesant.

Alt indiciu, vers. 14 –  Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, Pavel spune: firea. Ei, fiecare dintre noi avem o fire, nu-i asa? Ei, firea noastra intotdeauna este conditionata cultural. De ce? Greco-romanii, pentru a purta un par lung era o rusine. Pentru evrei era o onoare. Pentru cei din Corint, in general, numai adolescentii homosexuali, Malahii si Sodomitii purtau parul lung.  In lumea greco romana, inclusiv stilul parului era foarte foarte atent din punctul asta de vedere. Aici, am facut fotografia asta in Muzeul din Cambridge (poze la mintul 20) in timpul programului de doctorat am reusit sa trec pe acolo cu un expert exact pe pasajul asta. Omul a zis: “Vrei sa te lamuresc? Hai cu mine.” Zice: “Ia priveste tu toate statuile acestea din epoca greco-romana. Ce vezi tu caracteristic la busturile astea?” Si normal, ca tot am inceput sa ma uit, sa ma uit, sa ma uit si ce am vazut caracetristic? Ca toti au parul scurt, numai unul are parul lung. Si-i zic: “Fii atent, asta are parul lung, asta am observat.” “Bine ai vazut. Stii de ce ala are parul lung? Pai, hai sa ne apropiem un pic.”

La fiecare bust  exista ceva scris din jos. Toti oamenii astia sunt demnitari, imparati romani samd. cu exceptia acelui om, care este un sclav, un  prizonier de razboi luat din Alemania, caruia astia i-au facut un bust. Si noi stim tot din istorie ca dupa ce romanii cucereau un teritoriu, cum a fost Dacia, romanii fie ca cladeau un arc de triumf si cei care ati fost in Roma ati vazut multe arcuri de triumf, si ce se intampla? Pe sub arcul de triumf marsaluia armata romana, marsaluia generalul sau cezarul care a cucerit tara respectiva si in urma lui veneau prizonierii de razboi. Prizonierii de razboi, care trebuiau sa fie umiliti, pana la loc comanda. Dar foarte interesant, ca si sa zicem ca astazi Romanii au cucerit Viena sau Aradul, marsul respectiv, ceremonia respectiva,  nu se tinea decat la 3, 4, 5, 6 luni dupa. Stiti de ce? Fiindca toti prizonierii de razboi  erau tinuti luni intregi ca sa le creasca parul si nu li se dadea voie sa si-l taie, pentru ca atunci cand vin in acele procese ceremoniala, oamenii cand ii vad, sa inceapa sa rada de ei: “Cum se poate, un barbat cu muschi, sa aiba parul lung ca o femeie? Ha! Ha! Femeiatul!” Era o mare rusine pentru  greci si pentru romani ca barbatii sa poarte parul lung.

Ei, Pavel chiar spune: este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung Rusine? Da, pentru greci si romani. Pentru evrei, din contra. Noi stim ca Nazaritii si preotii si in general, barbatii evrei purtau parul lung. In contextul evreiesc, parul lung nu era o rusine. E clar ca argumentul spune: e cultural, intarit si de ceea ce le spunea femeilor din Corint in cetatea greco romana din secolul intai, in vremea lui Cezar August, este documentata o miscare de emancipare a femeii in intreg imperiul roman, cunoscuta sub numele de ‘Noua femeie’.

Adeptele acestei miscari dominau, mai ales in Corint si in Efes si atacau virtutile de baza ale societatii de atunci, precum modestia, sfiala, stapanirea de sine, respectul fata de sot, decenta in imbracaminte si in gesturi. Spre ex. asa cum am amintit adineaori, femeile purtau parul lung, prins in coc, adica invelit, in terminologia Vechiului Testament. Prostituatele isi lasau parul dezvelit, iar cele prinse in adulter, fiti atenti, erau rase ca un semn al stigmatizarii. Femeile din acea societate feminista a acelor vremi nu mai vroiau sa tina cont de aceste reguli ale societatii si isi aranjau parul cum vroiau. Pentru ele nu era o rusine sa fie dezvelite, tunse sau rase. Dar, pentru majoritatea oamenilor care traiau in acele teritorii, da. Si acuma, hai sa ne intoarcem la ce spune Pavel:

5 Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.

6 Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.

Da, in cultura de atunci era o rusine ca o femeie sa fie tunsa sau rasa, era stigmatizata. Intrebare: Este rusine in vremea noastra ca o femeie sa fie tunsa? De ce? Fiindca tunsoarea nu mai stigmatizeaza femeile. Nu mai inseamna pedeapsa  sau rusine ca atunci. De aceea, elementul cultural este pregnant in acest text si nu-l putem ignora.

Un alt element atestat in cartile de specialitate este gluga despre acre v-am vorbit. Sunt scrieri in care spuneau ca in vremea aceea, femeile incepeau sa se dezveleasca si in locurile publice, acolo unde li se cerea sa vina invelite, aceste gesturi erau considerate rebeliune fata de sotii lor. De ce? Pentru ca prin ele cautau atentia celor din jur. Ei, datorita acestor msicari de emancipare feministe din Corint si din Efes, interesant ca Pavel  adreseaza problemele legate de femei in Corint si in Efes. Interesant ca el nu scrie femeilor din Tesalonic, el nu scrie celor din Galatea, el nu scrie celor din Filipi, dar scrie celor din Efes si celor din Corint, exact acolo unde aveau loc aceste evenimente. Ba mai mult, vorbeste si celor din Roma, fiindca si acolo miscarea a produs valuri. De fapt, inclusiv cezarul roman August a declarat legi impotriva acestui curent. Si scolile filosofice au criticat aceasta miscare.

Lumea a inceput sa intre in biserica si a inceput sa intoarca pe dos valorile morale de atunci. Ei, toate acestea  erau obiceiuri din vremea respectiva. Ba mai mult, Pavel adauga si fraza: ‘asa va invata firea’. Adica, bunul simt, conditionat si adaptata acelei culturi. De ce? Fiindca firea naostra este adaptata culturii, educati in mediul in care am crescut, pe un credincios din Corint, firea il invata asa, fiindca in societate era natural sa fie asa. Pe un credincios dintre evrei, firea lui  il invata altfel si nu asa. Si am vazut lucrul acesta in privinta parului lung si scurt la barbati, la fel cum si voi cand ati ajuns in Austria sau romanii cand pleaca in alte contexte, chiar si in Romania, cand vii din Moldova in Ardeal, din Ardeal in Oltenia, sunt anumite obiceiuri , care tu nu-ti dai seama de ele, sunt diferite si te sperii. Te sperii ce se intampla.

De aceea trebuie sa tinem cont de aceasta relativitate culturala si sa incercam sa fim consecventi , spun acesti oameni, ca si Pavel, in adaptarea noastra la cultura. De ce? Fiindca in 1 Corinteni 11 vine dupa 1 Corinteni 10 si dupa 1 Corinteni 9, unde Pavel vorbeste de adaptarea culturala.

5. Interpretarea simbolică – Si aici vine ultima interpretare a textului si anume: Interpretarea simbolica. Si daca nu sunt gresit sau incorect, cred ca inclusiv fratele Iosif Ton, intr-una din predicile intitulate “Tinuta femeii in biserica”, a aderat sau cel putin a propus aceasta solutie si anume: Oamenii cred  ca prin definitie, un semn este un simbol a unei realitati. Semnul reprezinta o realitate. Semnul nu reprezinta realitatea, ci simbolul realitatii.

...................................................

Si acuma, am trecut prin astea 5 pozitii teologice, biblice samd. Ce-i de facut, cand ai de-a face cu 5 opinii diferite. Ce ne indeamna Scriptura? Sa luptam pentru absolute, dar sa ne respectam si sa nu ne judecam  cand e vorba de opinii sau convingeri personale. Repet: care sunt absolutele? O ordine lasata de Dumnezeu. Un respect pe care sotia trebuie sa-l dea sotului. Sotul trebuie sa-l dea lui Dumnezeu. Lucruri care tin de o atitudine a inimii noastre.

Care sunt opiniile? Exact interpretarile acestui semn. Si lucru interesant, care ar trebui sa ne dea de gandit, fiindca acoperamantul in bisericiil regasesti in foarte putine tari din lume: Moldova, Ucraina, Romania, 2 sau 3 tari in Africa, Guatemala si inca o tara sau doua in Sudul Americii. In rest, credinciosii nu mai dau aceste batalii, fiindca au inteles acest principiu care Dumnezeu il cere de la noi. Ce cere? Respect in viata de familie. Lupta pentru absoluturi si nu pentru opinii. Problema e ca de multe ori, atat de mult ne lovim, ne lupam pentru semnele astea, incat ajungem ca si fariseii. Eram intr-o biserica si am pus o intrebare retorica. O intrebare care tinea: oare, de ce inclusiv femeile divortate in unele biserici, li se cere sa poarte batic. Ce inseamna semnul? Daca baticul inseamna semnul supunerii fata de sot, ajungem acolo intrucat, persoana aia care nu mai are nevoie de sotul ala, care-l dspretuieste, care divorteaza de el, il lasa, il trimite, nu mai vrea sa aiba nimic de a face cu el, fain frumos divorteaza.

Dar, vine la bisericasi inca poarta batic. Poarta semnul, dar fara realitate. De ce? Fiindca, doamne feresti, daca vine fara batic, o exclud. Dar, nu ti-ai pus gandirea un pic la miscare? Oare Dumnezeu cum vede treaba asta? Nu-i un pic de blasfemie la adresa lui Dumnezeu, sa nu-ti respeci sotul, sa-l pui pe liber, dar tu sa vii cu batic, sa zici: Eu am semnul supunerii. Si normal ca am avut niste discutii mai interesante dupa acel mesaj, in biserica respectiva. Dar e o problema, pentru ca de multe ori strecuram tantarul  si inghitim camila. Si asta nu se poate, Scriptura nu ne da voie sa schimbam absoluturile si sa absolutizam forma. De aceea, trebuie sa cautam ceea ce Dumnezeu cauta. Absolutul, respectul fata de sot manifestat vizibil. Care-i semnul acelui respect, tine de noi de fiecare, sa fim convinsi pe deplin si asa sa-l purtam.

* notă: ca să citiţi întreaga predică şi alte argumente click https://rodiagnusdei.wordpress.com/2015/03/10/cristian-barbosu-acoperamantul-femeii-podoabele-sau-cum-sa-discerni-intre-absolute-convingeri-si-pareri-partea-a-iii-a/