Un bun prieten de-al meu din timpul facultăţii a căzut în păcatul adulterului. După ce mi-a mărturisit că timp de 8 ani a fost fidel partenerului şi a desfrânat chiar într-o zi de... sărbătoare sfântă, l-am mustrat pentru neveghere... I-am spus că nu pot înţelege cum un om atât de educat, de corect şi echilibrat în societate, care cunoaşte cât de cât voia Lui Dumnezeu, a putut face o gafă ca asta. El a privit în gol pe fereastră şi a încercat să-şi argumenteze derapajul: "Şti care este diferenţa între tine şi mine? Tu rezişti ispitelor raţional, dar la mine voinţa învinge raţiunea!".
Mi-a fost tare milă de el. Şi de soţia sa, cu care azi nu mai e împreună. Dar mila mea nu a putut învinge voinţa sa. Iar raţiunea îi era amorţită...
Când Adam a păcătuit în Eden Dumnezeu nu a blestemat omul, ci şarpele. Dacă blestema omul i-ar fi distrus raţiunea. Ea poate face bine ori rău. Dacă nu ar fi rămas în om, noi nu am mai fi putut traşi la răspundere de Dumnezeu, pentru că nu am mai fi putut deosebi răul de bine...
Rațiunea mea și a dvs e glasul lui Dumnezeu în om. Ea strigă ori de câte ori trecem pe roșu. Ne pune în temă cu riscul.
"Voinţa învinge raţiunea" este un mod de viaţă. Trăit de dimineaţa până seara nu numai în lume, ci şi între creştini. Acolo unde Pavel ne-a spus că "deşi vrea să facă binele răul stă lipit de el".
(continuare Aici)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu