youtube

joi, 13 decembrie 2012

Război împotriva Crăciunului

Este oficial: americanii au o nouă sărbătoare de iarnă, "războiul împotriva Crăciunului". Undeva după cina de Ziua Recunoştinţei şi shoppingul isteric de Black Friday, conservatorii îşi deschid microfoanele, îşi dreg vocea şi strigă cât îi ţin puterile că liberalii sunt în război cu Crăciunul.

Fox News, o aberaţie a televiziunilor de "ştiri" pe care şi noi, românii, am ajuns să o cunoaştem dureros de bine, este cel care dă startul constatării acestui război. De câţiva ani încoace, portavocile Partidului Republican îşi pun documentariştii la treabă şi nu se lasă până nu găsesc un gest câtuşi de mărunt pentru a porni în salvarea Crăciunului.


Anul acesta, au reuşit să identifice două pretexte: o grupare de atei dornici de afirmare din Santa Monica a reuşit să obţină în instanţă interzicea montării Scenei Naşterii Domnului într-un parc. Parcul fiind spaţiu public, iar ieslea şi oile rezonând doar în mintea şi sufletul unei categorii de cetăţeni, judecătorii au zis că este discriminare. Al doilea pretext a fost identificat în Rhode Island, unde guvernatorul nu a mai organizat o ceremonie de aprindere a bradului.


Acestor două "arme de război" li se mai adaugă una, mai veche, şi anume dorinţa unor americani - cu funcţii publice sau nu - de a nu spune "Crăciun fericit", ci "Sărbători fericite", pentru că, uneori, nu ştii ce religie are cel căruia îi faci urarea. Cu toate că, oficial, există 22% dintre americani de altă religie decât creştină, în mintea Fox News & Co., toată lumea trebuie să sărbătorească Crăciunul aşa cum şi-l imaginează ei într-o lume utopică fără 47% din America.


Pentru că o dezbatere televizată nu mai e dezbatere dacă se poartă doar cu argumente raţionale, Bill O'Reilly, vedeta republicanilor, a venit cu următoarea explicaţie pentru care creştinismul nu e pe picior de egalitate din punct de vedere constituţional cu, spre exemplu, iudaismul sau islamul: nu e o religie, e doar o filosofie. Deci nu se pune. Nu a explicat, în logica lui, de ce nu se bate şi pentru proslăvirea lui Socrate, Darwin sau Fiske.


Vine de la sine înţeles că acest război nu există, nici în Statele Unite, nici oriunde altundeva în lume. Crăciunul e bine-mersi şi a ocupat deja o lună din calendar (cu punctul de start în noaptea "sfântă" de Black Friday). Până şi întâiul câine al Americii, Bo, a avut ocazia să ureze, în felul lui, un călduros "ho ho ho!".


În tot acest timp, există războaie adevărate în lume, pentru care nu mai are nimeni spaţiu mediatic ori timp, epuizaţi fiind cu toţii de lupta imaginară pe Crăciun. În paranteză fie amintit că, în timpul acestei isterii anuale devenite armă politică, Obama şi Congresul SUA încearcă fără prea mare succes să îndepărteze ţara de "prăpastia fiscală".


Unul dintre cele mai importante motive pentru care republicanii au pierdut alegerile de anul acesta atât de urât a fost pierderea oricărui contact cu lumea reală, cu America adevărată, din afara talk-show-urilor. În realitatea fabricată, sondajele lui Mitt Romney dădeau drept sigură victoria lui. În lumea aceasta frumoasă, femeile nu vedeau de ce să nu voteze pentru ecografii transvaginale obligatorii, victimele violurilor erau de acord că, într-un fel misterios pentru ştiinţă, corpul lor poate face infertilă sperma violatorului, imigranţii nu aveau nicio problemă în a se autoexpulza, iar minorităţile, care vor deveni majorităţi în viitorul apropiat, se credeau incluse în politicile conservatoare.


Nu numai că acest război continuă să îndepărteze conservatorismul american de realitate, dar, de la atâta ură cu care se apără Crăciunul, nu mai rămâne nimic din frumuseţea şi spiritul acestei sărbători. Aceasta este adevărata luptă împotriva Crăciunului made in the USA.


ştire preluată de la http://www.gandul.info/puterea-gandului/care-razboi-impotriva-craciunului-10389745

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu