Tulbură-ne, Doamne

Tulbură-ne, Doamne,

când suntem prea mulţumiţi cu noi înşine,

când ni se împlinesc visurile,

fiindcă am visat prea mărunt;

când am ajuns în siguranţă la destinaţie

fiindcă am vâslit prea aproape de ţărm.

Tulbură-ne, Doamne, 
când, sătui de lucrurile pe care le avem,

n-am pierdut foamea de pâinea vieţii;

când, îndrăgostiţi de viaţă,

am încetat să mai visăm la veşnicie;

când, în strădania de a zidi un pământ nou

am dat uitării Cerul.

Tulbură-ne, Doamne, 
ca să îndrăznim mai straşnic,

să ne-avântăm în mările învolburate,

in larg, unde furtunile ne vor învăţa despre stăpânirea Ta

unde, fără ţărmuri la orizont, vom vedea stelele.

Îţi cerem să împingi zarea nădejdilor noastre şi mai departe

iar viitorul să-l aduci şi mai aproape de noi,

cu putere, îndrăzneală, speranţă şi dragoste.

*(nu ştiu autorul; nu ştiu dacă e fratele Emil Bartoş)