Fundaţia CIREŞARII

duminică, 23 decembrie 2012

Colinde la azil

După ce  intri pe poarta "azilului mare" din Dumbraveni (căci e şi unul mic, modern), un oraş între Sighişoara şi Mediaş, treci printr-un tunel întunecat, unde se opreşte timpul în loc. Apoi, dai cu ochii de nişte pavilioane sinistre, cu tencuiala roasă de vremuri şi ferestrele din lemn îmbatranite de dramele celor ce le deschid. Simţi un fior pe şira spinări. Parcă te-ai întors în lumea lui Ceauşescu. Totul dărâmat, totul aproape putred. Chiuvete şi lavoare ca în armata comunistă, ruginite ca nişte jgheaburi de cai, toalete fără bec şi hârtie, holuri cu mozaic înegrit. Zăpadă, frig, semipârtie.

Din pavilioanele ciuruite, încep să iasă, ca furnicile ce-au fost zgândărite în muşuroi, persoane cărora le plângi de milă. Care încarcă peisajul oripilant. Femei ce abia se târăsc pe picioare, bătrâni cu pantofi franjuri, uzi, tineri care se bâţîie tot timpul. Persoane în cărucior, oameni care dau din cap, orbi, strâmbi, surdo-muţi. Persoane cu boli psihice, care zbiară şi când şoptesc, care scot screamăte guturale, care se cred politicieni sau şoferi de tir. Foşti ofiţeri, sau profesori, alături de foşti muncitori ori de no name. Nivelaţi de destin.

Sala de mese miroase precum cantina mea din armată, de pe timpul împuşcatului. Mesele sunt încă întregi, funcţionale, iar caloriferele calde, strâng stupi de îngheţati pe lângă ele. Unii traduc cu mâinile, alţii se leagănă continuu. Suferinţă. Boli nevindecabile. Singurătate.Şi multă, multă tristeţe...

Toţi cântă alături de noi! Evident, afară de muţi. Toţi ştiu colinde. Creştine. Câteva sute de ochi sunt cu zoomul pe mine. Mă scanează. Fără infraroşu. Îmi zâmbesc. Cu dinţii puţini care îi mai au. Un ochi e la mine, unul la cadouri.

M-am gândit că aici trebuia obligat să fie cu mine şi d-nii Ponta şi Antonescu, Becali şi Voiculescu, d-na Udrea ori R. Ungureanu... Ar fi învăţat măcar ce face nepăsarea. Şi faptul că toate se trec.

Ce să vorbeşti de Crăciun unor persoane cu dizabilităţi? Cum să-i ţi atenţi pe acei bâţâitori? Vorbeşte-le Hristoase! Şi, a intervenit. Am vorbit despre cadourí. Pot fi false, dezamăgitoare, neapreciate. Dispreţuite. Neridicate.

Dumnezeu ne-a  oferit cel mai bun cadou de Crăciun! Pe Isus! Darul Tatălui ceresc e scump, e inepuizabil e suficient. E pentru oricine. El aduce toate celelalte daruri pe deasupra: pacea, dragostea, iertarea, dărnicia... Viaţa veşnică.

Îl putem refuza? Hangiul, Irod, cercetătoirii în Tora, au fost ignoranţi. Eu, dumneata?

PS: Mulţumesc tinerilor de la Biserica CdE Brazi. Nu numai pentru că au cântat colinde, că au făcut cadouri celor bătuţi de soartă, că şi-au lăsat copii singuri acasă... Ci şi pentru că au îndrăznit să mă ia cu ei!

2 comentarii:

  1. Da, cred că este un lucru minunat să fie colindaţi cei slabi, bolnavi, cei din azil sau spitale.
    Domnul să binecuvânteze pe cei ce colindă pe cei nevoiaşi.
    ana
    anatatarandras.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce Lucrare! DOMNUL sa va rasplateasca! Craciun plin de intelepciune si bunatate! Pace frate Geanta. C.

    RăspundețiȘtergere