ProSefora

youtube

vineri, 10 noiembrie 2017

Vladimir Pustan - În căutarea fericirii. Școala blândeții

Matei 5:5 – „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!”

Săritul muştarului e sport naţional la români. Şoferii conduc cu o mână pe claxon şi cu cealaltă ţinând un deget sus. Muştarul sare în alimentări, gări, ghişee, cârciumi, biserici, stadioane. Mâna în beregată, ochii roşii ca ouăle de Paşti, înjurătura aferentă.. Dreptatea trebuie rezolvată cu parul, tribunalul, ziarul. Pocăinţa e lăsată jos cinci minute şi există riscul să uiţi s-o mai ridici.
Blândeţea nu înseamnă slăbiciune, deşi blândul la noi e sinonim cu blegul, laşul şi bărbatul neterminat.

Mihail Kogălniceanu, la înscăunarea lui Alexandru Ioan Cuza, i-a spus să fie bun şi blând. A fost prea blând şi l-au forţat să abdice.

joi, 9 noiembrie 2017

Despre sărăcie - de CH Spurgeon

A fi sărac nu este totdeauna un lucru plăcut; sunt însă pe lume şi alte lucruri mai rele decât sărăcia. Ghetele mici te strâng, dar nu strâng aşa de tare când piciorul este mic; şi dacă avem mijloace puţine, atunci este bine şi foarte cuminte să avem şi pretenţii puţine.

A fi om sărac nu este o ruşine; a fi însă mulţumit cu sărăcia ta este o ruşine. Într-unele lucruri, săracilor le merge mai bine ca bogaţilor, fiindcă, dacă un sărac îşi caută hrană pentru foamea lui, poate să-şi ajungă mai bine ţinta, decât bogatul care îşi caută foame pentru hrana lui. Masa săracului este pusă mai repede, iar munca îl scuteşte de cheltuiala cu sosuri. Cei mai buni doctori sunt: Doctorul Cumpătare, Doctorul Linişte şi Doctorul Voie-Bună; şi sunt destui plugari evlavioşi care au fericirea să fie serviţi la masă de toţi aceşti trei domni. Bogăţia te face să ai toane, dar foamea nu caută vină bucătarului. Munca aspră aduce sănătate, iar un dram de sănătate face cât un sac de diamante. Nu cât de mult avem, ci cât de mult gustăm din ce avem, iată în ce se cuprinde fericirea noastră!


Într-o lingură de zahăr este mai multă dulceaţă decât într-un butoi cu oţet. Nu mulţimea bunurilor, ci binecuvântarea lui Dumnezeu în ce avem, iată ce te face în adevăr bogat. Cojile de la un măr dulce sunt mai bune decât un întreg măr pădureţ. Un prânz cu verdeţuri şi pace este mai bun decât un bou îngrăşat şi ură. „Este mai bine puţin cu teamă de Domnul, decât o comoară mare cu tulburare.” Puţine lemne ajung ca să-mi încălzesc o sobă mică; de ce dar să mă plâng că nu am toate pădurile?

CHS

Umblați cu demnitate creștină

Text: “Să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o” (Efeseni 4:1b)

Inventio
Viața creștină este o călătorie. W. Wersbie spune că începe cu un pas al credinței, dar continuă cu o viață de progres. Traseul e lung. Timpul e scurt. Trebuie să fim eficienți. De aceea să ne grăbim făcând binele. Dar dacă nu vom învăța să umblăm, cum vom putea să alergăm?

Dispozitio
1) umblați în unitate (Efeseni 4:1-16)
- relația credinciosului cu biserica
- trupul în primul rând e bine închegat
- biserica nu poate funcționa dezmembrată

2) umblați în curăție (Efeseni 4:17-32)
- relația credinciosului cu lumea
- viața nouă trebuie să fie diferită de cea veche

3) umblați în dragoste (Efeseni 5:1-6)
- curăția fâră dragoste e fariseism
- dragostea nu trăiește deliberat în păcat

4) umblați in lumină (Efeseni 5:7-14)
- fugiți de tovărășiile stricate
- nu lăsați întunericul să biruie



miercuri, 8 noiembrie 2017

Mic dejun cu rugăciune. Grupul Ecumenic de Rugăciune al Parlamentului României

invitați
Ediția XII-a. Evenimentul a debutat în 1994 prin regretații pastor Petru Dugulescu, și poetul Ioan Alexandru. În 2017 a unit sute de persoane. De toate confesiunile creștine, de toate culorile politice. Corp diplomatic. Români, americani, coreeni, europeni, africani. 12 state prezente. 
Evenimentul din 8 Noiembrie a fost deschis de deputatul bihorean Florica Cherecheș, președintele Grupului Ecumenic de Rugăciune al Parlamentului. După ce s-a intonat imnul României a urmat la microfon Lidia, fiica lui Petru Dugulescu. “Isus, iubește și unește... Îmi doresc ca sala aceasta să devină neîncăpătoare. Și tot Parlamentul și președintele României să fie aici!”. (De remarcat că nici domnul Johanis, nici premierul, nici cei doi președinți ai Senatului sau Camerei Deputaților nu au fost prezenți, chiar dacă au fost invitați).
Titus Corlățean

Arhimandritul Beniamin, un preot ortodox și altul catolic au continuat cu rugăciune și benedicție. Apoi Corul Seminariștilor ortodocși au cântat “Tatăl nostru”. După care a urmat Micul dejun...

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Evanghelizare la Glina. Cu Marian Mocanu, Nicolae Geantă, Ovidiu Milian și Dorel Ambrău

5 noiembrie 2017, ora 10
* seara echipa de slujire va fi la Renovațio

Răutatea nu poate sta la altar!

”Dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său..., chiar și de la altarul Meu să îl smulgi, ca să fie omorât!” (Exod 21:14)

Dumnezeu nu ne ascunde nouă faptul că la altarele Sale uneori ajung oameni care n-au dezbrăcat haina răutății. Ei pot etala aere pioase și fețe ca de iconostase. Își fac din religie, din amvon, din sfințenie, subtertfugii prin care acționează cu viclenie. Distrug oamenii din locul de unde Dumnezeu repară. Chiar Fiul Său Isus a primit acest tratament.
Dar Dumnezeu ne avertizează: răul e pedepsit chiar dacă ar sluji la altar! Slujba Domnului se face fără compromis!
Smulgeți răul chiar dacă s-a urcat la altar! Dumnezeu Însuși acționează așa. Căci răutatea e arma Satanei!

Nicolae.Geantă

vineri, 3 noiembrie 2017

Ne vom trezi dacă... - de Nicolae.Geantă

Zilele acestea am încercat să scriu ceva, să vorbesc despre Reformă. Reforma înseamnă trezire. Și numai cine e treaz poate ști ce se întâmplă în jur...

R. G. Lee spunea odată: 
“Vom avea trezire, dacă…
toţi cei ce dorm, se vor trezi…
toţi cei sunt doar călduţi, se vor aprinde…
toţi cei necinstiţi, vor recunoaşte…
toţi cei nemulţumiţi, vor mulţumi…
toţi cei deprimaţi, se vor bucura…
toţi cei depărtaţi, se vor apropia…
toţi cei ce bârfesc, vor tăcea…
toţi cei ce sunt soldaţi adevăraţi, se vor ridica la luptă…

toţi cei sunt membrii ai bisericii, se vor ruga!”

Ne vom trezi dacă vom renunța la noi. Căci vorba lui Petru Țuțea: ”Suntem prea plini de noi ca să mai încapă și Dumnezeu!”. Dumnezeu nu încape unde sunt narcisiști. Așa zice în porunca întâi. Și totuși, nouă a cam început să ne placă selfie...

În căutarea fericirii - Plânsul care fericește - Vladimir Pustan

sursa foto AICI
Matei 5:4 - „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”

Şi cei ce plâng sunt mulţi. Se plânge de ciudă, de bucurie, de sminteală, de tristeţe, de pierdere. Există plânsul teatral, cel forţat, cel eliberator. Se plânge la telenovelă când Juan Fernado renunţă la iubirea lui profundă pentru Maria Dolores şi se înfundă pe veci într-o mănăstire. Se plânge la „Iartă-mă!”, la „Din dragoste” şi la „Surprize, surprize”. Se plânge la biserică când fratele Goangă povesteşte a suta oară cum fiul Voicu a avut accidentul cu motocicleta şi cum s-a pocăit imediat.
Dar tot plânsul acesta şi hectolitrii de lacrimi vărsate nu ne face să fim mai fericiţi.
Bogaţii şi bărbaţii n-ar trebui să plângă. Să fi fost Isus bărbat slab pentru că plângea? Care e plânsul care fericeşte?

joi, 2 noiembrie 2017

Nevoia de Lutheri - de Nicolae Geantă

sursa foto AICI
Doamna Firea, primarul Bucureștilor, a alocat fonduri pentru o statuie a lui Martin Luther. Reformatorul de acum 500 de ani. Teologul care a schimbat planeta. Pe care numai Isus Hristos l-a întrecut! Problema este că doamna Firea e atacată la baionetă de derviși ai condeiului, sau opozanți doctrinari, pe motiv că Luther ar fi un eretic, tradus un... protestant! Și dacă nu-i ortodox sadea, românii nu au nevoie de el! Nici de reformă! De refresh-ul lui Dumnezeu...

Biserica a început in putere, a acționat în putere și a crescut în putere. Însă când n-a mai avut putere s-a ascuns în tranșeele doctrinei încercând să conserve ce-a câștigat. Apoi a devenit eretică, ocultă, stearpă. Un uriaș adormit, vorba lui Tozer. Iar când doarme, niciun uriaș nu e relevant!

E nevoie de lutheri ca uriașul să se trezească! Iar Dumnezeu să se întoarcă în Biserică. Biblia să ajungă în mâinile tuturor păcătoșilor. Sola Scriptura. Credința să fie ținută cum a lăsat-o Hristos. Sola Fide. Iar oamenii să umple Cerul! Sola Grazia.

Nicolae Geantă - De ce să-mi plec genunchii

29 octombrie 2017

miercuri, 1 noiembrie 2017

Sărbătoarea Mulțumirii la Biserica Izbânda Drăgăneasa

sâmbătă 4 noiembrie 2017, ora 18
(cântăreți din Bihor)

Să nu ucizi!

Să ucizi, nu-înseamnă doar
Să fii cu mâna pe cuţit
Să porţi o armă-n buzunar
Ori să loveşti, sălbăticit

Să ucizi, nu-înseamnă doar
Să curmi, a unui om viaţă
Să fii feroce, ori tâlhar
Şi să produci lacrimi pe faţă

Chiar dacă nu ucizi o viaţă
Poţi să ucizi speranţe, vise
Când pui mahramă peste faţă
Şi mâinile, le ţii închise