Nu este firesc ca oamenii să-L privească pe Dumnezeu de sus, ci rolurile trebuie jucate invers. Dar inegalabilul Caravaggio a vrut să ne arate în contrast două lucruri: întâi, dragostea lui Dumnezeu - care în loc să ne privească din Ceruri s-a hotărât să coboare lipindu-se de humus (dragostea e plină de smerenie!), și doi, privitul invers al omului, în fața inocentului și vulnerabilului Prunc: de sus în jos! Și aici mie îmi dă ceva cu virgulă…
 |
| Misiunea Bethany Chicago, Ploiești, 29 iunie 2025 |
„Povestea acestui turneu este povestea vieții”, a
mărturisit din prima zi unei redacții de știri pastorul Mițoi. „Viața începe
cu inconștiența copilăriei, trece prin inocență și ajunge, inevitabil, în etapa
în care ne dăm seama de realitățile ei. Ajunși spre bătrânețe, deseori
suntem frământați de regrete, convinși că am ratat șansele esențiale ale
existenței”. „Indiferent de vârstă, omul mai are o șansă. Șansa este viața
însăși, sănătatea și, mai presus de toate, Dumnezeu. Fiecare zi este un timp
nou. E timpul tău”.
Răspunsuri la întrebări profunde ale umanității: „cine
suntem?”, „cine e Isus?”, „unde mergem după moarte?”, „ce facem cu familiile
care trec prin drame (abandonate de copii, cu sumedenii de dificultăți:
handicapuri, boli, probleme, suferințe)?”, „cum putem rămâne fericiți?”, „ce
este Adevărul?”, „mai există speranță?”, „se mai interesează cineva de noi?”. „Mai
este timp?”. Nu putem știi cât, nu putem garanta nimănui, dar suntem siguri de
atât: acum e timpul nostru! Cum acționăm?
„Dumnezeu nu forțează pe nimeni”, a precizat pastorul
Bethany aproape în fiecare zi de turneu. „El este iubirea întruchipată.
Oferă, invită, așteaptă. Nu obligă. Nu constrânge. După ce cortina cade,
misiunea noastră s-a încheiat. Pentru cei care au fost acolo, de abia începe”.
Turneul „E Timpul Tău” nu a fost doar un eveniment, ci un
moment de trezire, de introspecție, de întoarcere la esență. Turneul „E timpul
tău” a fost Este o chemare la reflecție, dar și la acțiune: întoarcerea la
valorile reale, reconstruirea punților cu cei dragi și să redescoperirea familiei
– biologice și spirituale deopotrivă.
Turneul „E Timpul Tău” nu s-a încheiat odată cu căderea
cortinei, când scena s-a strâns, când luminile s-au stins. Ci continuă să
lucreze în inimile celor care au primit mesajul. Acesta poate fi începutul unei
vieți trăite cu sens și cu speranță. O viață cu Mântuitorul Isus. O viață veșnică
ce începe cu primul pas de aici, de jos!
Nu vreau să vă asediez acum cu versete, citate sau argumente
„de ce evanghelizăm România”. „Dar dom’ne nu e o țară creștină?” Cu numele da. Dar cu traiul ba! E nevoie să fie
evanghelizați toți. Inclusiv cei din Biserică. Evanghelizarea începe cu ei. Și
cu cât vor fi evanghelizați mai mult, cu atât va crește evlavia în oameni,
spiritualitatea și dorința de a evangheliza și ei pe alții! De a deveni
mărturisitori. Evanghelia e un virus care se ia. Din nefericire unii au
diluat-o atât de mult că nici nu mai vindecă!
Francisc Visky,
un martir al temnițelor comuniste scria cândva despre nevoia de mărturisitori.
Nu de învățători are nevoie comunitatea, ci de mărturisitori. Existau suficient de mulți farisei ocupați cu studii și cu învățarea poporului, mai ales cu modul de împlinire a formei legilor. Prin modelul cristic, de transfer de la teorie la practica trăirii, mi se arată cum să schimb prin reforma continuă - semper reformanda – învățături și practici în trăire. Exemplul personal de schimbare prin Cuvânt este atractiv și formativ pentru alții. Samariteanul, conform povestirii biblice, a făcut cea mai convingătoare mărturie pentru cărturari și necărturari deopotrivă.
Nu există secție de doctorat în „mărturiologie”. Nici
curs. Deși, cred, ar fi de impact să mărturisim continuu.
Cei care au suferit „închisoare chiar și lanțuri...” au
numit detenția „Universitate” nu pentru că au învățat multe, în diverse
domenii, ci datorită mărturiilor adânci, la care au fost expuși și au luat
parte, anulând și făcând contraproductivă munca de reeducare politică.
Da, e nevoie de evanghelizare în România. O facem în
biserici. Uneori pe stadioane, săli de conferințe, sau sub cerul liber. Dar cel
mai des se face „om la om”. Tocmai de aceea Dumnezeu ne-a lăsat în aceste
vremuri și locuri: să fim mărturisitori! Amvonul trebuie luat peste tot cu noi!
În România nu ducem lipsă de evanghelizări mari. De evangheliști care aleargă de colo-colo. În România ducem lipsă de mărturisitorii de zi cu zi!
Tu faci parte dintre mărturisitori?
Nicolae.Geantă
 |
| foto by Nicolae Geantă |
La finalul slujbei divine oamenii vor să te rețină, să-ți vorbească, să te atingă, să-și spună păsurile, să te rogi pentru ei… Dar toți suntem grăbiți deoarece la ora 15,30 trebuie să fin la Galați pentru ultima ședință de dinaintea ultimei seri de turneu. Așa că alergăm prin arșița Moldovei. Apoi prin cea a Bărăganului. Să circuli ziua la ora 14 prin estul arid al Bărăganului, la aproape 100 grade F e o provocare. Mai ales că satele înghesuite de-a lungul drumului (dinspre Focșani spre Galați) au o pătură asfaltică degradată. Cu onduleuri. Cu gropi. Cu mii de petece. Ca tablele de șah (În Galați, din cauza căldurii, dar și a mașinilor de tonaj care vin din, și spre Ucraina, păturile asfaltice sunt ondulate, cu șanțuri, cu dâmburi. Pun șoferii la încercare. Și mai ales suspensiile). Căldura ne moleșește cu tot aerul condiționat. Am ajuns la hotel la timpul stabilit dar… s-a anulat ședința. Tot după 15,00 au ajuns și cele trei autocare. Erau 34 grade C (93 F). E aproape imposibil să ai un „meeting”, să te cazezi, să te echipezi pentru evanghelizare și să ajungi și cu vreo 80 minute la sala sporturilor pentru concertul final. Hotelurile din Galați la care ne-am cazat au fost destul de modeste la prețurile cerute. Mai ales la Ibis, unde aerul condiționat nu funcționa nici 10 %! Încă odată m-au convins că turismul românesc suferă cel maim mult din cauza „HoReCa” (hotel-restaurant-cafenea). Peisaje superbe avem, oameni buni mai sunt, dar oferta de cazare e încă neatrăgătoare (4 stele, prețuri occidentale pentru o noapte dar condiții din secolul trecut). Mai ales acolo unde simți de la intrare că ultima modernizare a făcut-o… regimul ceaușist!
 |
| sursa foto AICI |
 |
| toate foto sunt ale Misiunii Bethany Chicago |
Luni 7 iulie. Caniculă. Peste 35 de grade C. Ba chiar mai mult. Americănește peste 100 grade F. Autoritățile locale dau alerte pe telefon. „Nu vă expuneți la soare!” E o zi cu maxim discomfort. Când au discomfort termic oamenii se ascund la umbră. La răcoare. Dar când au disconfort veșnic, când au murit neîmpăcați cu Dumnezeu unde se mai ascund? Tocmai de aceea noi evanghelizăm lumea. Să-i alertăm despre disconfortul veșniciei. Despre iad! Prin urmare, după un drum obositor și finalizarea Turneului Misiunii Bethany Chicago la Galați, am ajuns la Băleni Sârbi, unde a fost invitat pentru o seară de evanghelizare pastorul Luigi Mițoi.
 |
| imagini aeriene cu serele din Băleni |
Băleniul este un sat cu 8000 de locuitori, pe drumul dinspre Târgoviște și București. Privit în ansamblul lui este o „mare de sere”. Peste 40 ha de sere și solarii, și peste 100 ha cultivate în câmp fac din Băleni „grădina de legume” a orașelor din sudul României. Deși se zice că e locuit din secolul VI, atestat documentar în secolul XV, satul și-a luat numele de la Ban Udrea Băleanu, paharnic al domnitorului Alexandru Voievod. Numai că pe la 1600 Băleniul se numea… Ruși! De la populația majoritară de origine slavă! Uimitor este că slavii erau… bulgari! Încurcate mai sunt uneori căile oamenilor. Mulțumim Domnului că le poate descurca! Bulgarii emigranți în anul 1930 reprezentau cca 3000 de locuitori din totalul de 4000 ai Băleniului. Care s- împărțit în două: Băleni Sârbi și Băleni Români. Azi din cei 8000 de locuitori bulgarii mai sunt doar vreo 13-14%. Iar românii depășesc 60 %.
Creștinii
evanghelici din Băleni sunt în jur de 1000 de persoane. Cei mai mulți fc parte
din Biserica Evanghelică Română („tudoriștii” cum mai sunt cunoscuți), care are
peste 500 de membri, din care majoritatea de etnie… bulgară. Creștinii după
evanghelie sunt și ei peste 100, iar penticostalii (două biserici) sunt în cca
200.
La ora 18,30
e mare arșiță. 34 grade C. Undeva în depărtare e un nor amenințător. Negru.
Fiind secetă oamenii își doresc ploaia. Dar să nu strice Evanghelizarea. Care
va fi undeva în aer liber, pe islazul communal de la marginea satului. Vopsită
frumos aceste zile. O echipă de tineri de la Biserica Protector București și
corul de tineri al Bisericii BER din Băleni fac deja repetiții. Iar băieții de
la ethnic, împreună cu Sami Dorobanțu înșiră cabluri, camere,
boxe si tot ce ține de sonorizare.
În jurul orei 14 o parte din grup a ajuns la Centrul Elim din Piatra Neamț, primul centru social privat de zi pentru bătrâni și copii din județul Neamț, în satul Izvoarele. Centrul este coordonat de Liviu Axinte, vicepreședinte al Cultului Penticostal din România, acest inimos păstor moldovean care a inițiat sute de misiuni de evanghelizare în 98 de localități din județ în ultimele trei decenii! Pastorul Axinte a întâmpinat grupul cu un prânz tradițional moldovenesc. Ca la mama acasă! Spre final surpriza a constat în trei torturi: azi nu e numai ziua Americii, ci și lui Cătălin Z., un tânăr din grup! Happy Birthday Cătălin!
Considerat o perlă a turismului românesc, în perioada socialistă orașul a devenit al doilea centru economic al țării, și al doilea ca mărime. Aici au avut loc o revoltă puternică a muncitorilor împotriva regimului Ceaușescu (15 noiembrie 1987), la fabrica de Camioane, care a fost scânteie pentru Revoluția din 1989, când regimul dictatorial a fost înlăturat de la putere. Poate că ar trebui să menționăm că aici a fost o fabrică de avioane (IAR, 1925), pe care rușii au transformat-o după 1945 în Uzină de Tractoare. Azi o secție a IAR produce elicoptere Puma în orașul Ghimbav, la vest de Brașov.
Situat pe paralela de 45 grade Nord - adică exact la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord; dar și undeva în centrul României - Râmnicu Vâlcea e un oraș cu puțin sub 95.000 locuitori. Municipiul este străbătut de râul Olt, la capătul de sud al defileului acestui râu – o vale îngustă (Alutus) printre Munții Carpați. Deși istoria urbei este bimilenară, Râmnicu Vâlcea este atestat documentar abia la 1388, când domnitorul Mircea cel Bătrân confirma mânăstrirea Cozia.
