Avem ocazia, din nefericire cam des, să întâlnim oameni (ori să fim noi), cu nasul pe sus. Înfumurați. Aroganți. Plini de ei. Te privesc de pe muntele importanței propriilor ochi ca pe o furnică în Grand Canyon. Atotsfidători.
De ce umblă oamenii cu nasul pe sus? Din mândrie, din nepocaință, nesmerenie, fariseism, să se dea șmecheri… Din “n” motive ne-ar declara cei chestionații. Dar azi am învățat elevii mei un adevăr zdrobitor spus de Omar Khayann: “ Cu cât este mai mic sufletul cuiva cu atât are nasul mai sus!” Wow! Oamenii cu nasul pe sus au inima mică! Și prin urmare ei vor să ajungă cu nasul acolo unde nu au ajuns cu sufletul!
Când umblă oamenii cu nasul pe sus? Atunci când nu-și mai hrănesc corasonul! Și cu cât inima e mai săracă cu atât vârful nasului e mai lung! Duh de Pinochio! Cu cât nasul e mai sus cu atât sufletul e mai ușor!
Alimentați inima! Altfel o să vă treziți ca vă creste nasul!
Nu e uimitor că în timp ce Hristos - care e Dumnezeul ce coboară din Ceruri la noi pe scară, noi oamenii încercăm să ne cățărăm nasul până la nori?
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu