youtube

vineri, 11 iunie 2021

Înălțarea Domnului ca garanție – de Nicolae.Geantă

La 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi, Domnul Isus Hristos s-a înălțat la Cer de pe Muntele Măslinilor. Pe aici trecuse drumul suferinței Mântuitorului. Aici a fost arestat în Ghetsimani. Aici va reveni înapoi în glorie. Înălțarea e garanția că Dumnezeu face eroi exact pe cei care trec pe drumul pătimirii pentru El. Nu îi ferește de suferință, dar le garantează medalii.

Înălțarea Domnului este garanția că jertfa Sa a fost primită. Abia după ce Marele Preot ieșea din Sfânta Sfintelor și se întorcea acasă poporul știa că ispășirea a fost acceptată.

Înălțarea Domnului e garanția oamenilor că avem un Mijlocitor la Tatăl sus în Ceruri. Procese și învinuiri avem cu duiumul. Apărarea ne lipsește… Uitasem, Mijlocitorul e Singurul. Doar Isus Hristos. Panoplia de sfinții invocați și moaște sunt doar injecții în picioare de lemn.

Înălțarea Sa e garanția că Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Pe tron. Tare. Cu autoritate. Nu există niciun loc în Univers unde Isus își pune degetul și să nu îi aparțină! De aceea stau puternic în fața furtunii: nimeni și nimic nu mă poate smulge din mâna Lui!

Înălțarea e garanția că Dumnezeu L-a ridicat pe Hristos peste orice nume, peste orice domnie, peste orice împărat. E semnul eroismului suprem. Eroii popoarelor sunt mulți, dar Eroul lumii e numai Unul!

Înălțarea Sa e garanția că Hristos s-a suit la Cer să ne pregătească lăcașuri. Acolo nimeni nu va fi homeless. Și nici retrocedări de case nu se fac. Viza de Cer e fără ieșire.

Isus S-a înălțat ca să revină! Până atunci întârzie căci vrea să pregătească totul de top. Între timp, noi să fim gata!

 Nicolae.Geantă

Un comentariu:

  1. *Drumul spre casă*
    Liliana Ciobotaru

    Înalță-ne... inima să Ți-o auzim,
    Apropie-ne... să Te regăsim!
    Învață-ne.. pragul spre Rai să pășim
    Ajută-ne.. dă-ne putere să biruim!

    Pregătește-ne...viza să o primim,
    Așteaptă-ne Tată...acasă venim! Sfințește ne.. prietenii Tăi să fim
    Înțelepțește ne.. în veci să trăim!

    Până când ne întâlnim,
    Fii lângă noi, din cruce să nu
    ciuntim,
    Ai Tăi copii mai mici..îți mulțumim!

    RăspundețiȘtergere