youtube

sâmbătă, 4 aprilie 2020

Nu suntem imuni... - de Nicolae.Geantă

Zilele acestea am primit (electronic) câteva profeții (mai vechi sau mai noi), care spun la unison că molima Covid va lovi „păcătoșii”, că acei ce sunt creștini vor fi păziți etc... Nu sunt împotriva actului profetic, nu sunt cesaționist, dar nu pot să nu fac aici două remarci.

În primul rând creștinii nu sunt imuni la Corona Virus. Am văzut deja morți dintre ai noștri, și zeci sau sute sunt încă infestați. Astfel cum Dumnezeu dă ploaie peste cei buni și peste cei răi, așa a îngăduit și CV 19: peste toți! Vorba pastorului Călin Lucaciu: este singurul fapt deplin democratic din lume! În al doilea rând, vreau să spun că atunci când zicem că „păcătoșii” vor fi loviți, poate exista interpretarea că noi creștinii ne excludem! Și unii vor înțelege că Dumnezeu e un satrap gata să biciuiască pe cei în covalescență, iar alții ar crede că vor fi imuni, apoi când sunt loviți de încercări sunt profund dezamăgiți și îl declară pe Dumnezeu vrăjmaș!
De aceea ar fi bine să acceptăm cu toții că pandemia - care nu vine de la Domnul! - e îngăduită de Dumnezeu peste întreaga „omenire”. Căci toți oamenii suntem niște păcătoși. E cineva fără păcate?

Nu suntem imuni dar suntem păziți! Totuși pe unii Dumnezeu i-a învrednicit să fie încercați! Iosif prizonier în Egipt, tinerii din cuptorul de foc, Daniel în groapa cu lei, creștinii în arene, evreii la Auschwitz, creștinii în pușcăriile comuniste... Și Dumnezeu alături.
Creștinii NU suntem imuni... Dar Dumnezeu are toate lucrurile sub control! Și asta face toată diferența...

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu