Ceea ce îmi place la El
Este privirea Lui caldă
Contez că mereu e la fel
Chiar și când grija mă pradă
Ceea ce-mi place la El
Este răbdarea Lui mare.
Mai stric, mai urăsc, mai înşel
Dar El mi se-arată din zare.
Ceea ce-mi place la El
Este cum cheamă pe nume
și cel ce se-aude strigat
Va şti că nu-i singur pe lume.
Ceea ce-mi place la El
Este cum face dreptate
știu bine, dreptatea e har
Şi-n har dreptul Lui se împarte.
Ceea ce-mi place la El
E-acea grijă atentă de mine.
Să am iarăşi pâine pe masă
și-n zilnicul pas ocrotire.
Ceea ce-mi place la El
Este că vine pe nori
El vine, eu urc către cer
Iubirea soseşte în zori.
George Uba
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu