Isaia 32:8 : “Dar cel ales la suflet face planuri alese, și stăruie în planurile lui alese”
La fiecare început de an ne facem planuri. Proiecte. Visăm să mutăm munții, să schimbăm fața pământului și interiorul nostru. Nu zic că nu e bine. Căci unde nu-i plan e viață alandala. Biserică alandala. Ori vorba unui jurnalist: ambrambureală socială. Dar nu poți construi oriîncotro, căci viața e un puzzle uriaș...
Biblia ne învață să facem planuri alese... Adică nu orice planuri. Căci oamenii fac și planuri rele. Sufletele alese nu fac planuri strâmbe! Mai mult, cel ales face planuri alese și stăruie în ele! Nu le abandonează! Creștinul tot ce începe duce la bun sfârșit!
Am citit undeva că la finalul anului ne trezim fără realizări pentru că ne facem planuri nerealiste. Visăm să ne pice-n pălărie Jackpott. Să construim o vilă cu jacuzzi. Să întâlnim o Ileană Cosânzeană. Ori un Banderas. Vrem să se schimbe partenerul, șeful, România, domnii Dragnea și Johanis. (Dar pentru asta trebuie să ne schimbăm noi!) Nu așteptați pere mălăiețe să cadă în 2019! Fiți realiști!
Într-o societate Fast-Food, unde totul este la un click distanță, rareori planificăm step by step. Vrem direct casă cu piscină fără să ne chinuim întâi într-o singură cameră cu chirie. Vrem direct conturi baban încărcate fără să pornim de la lingură. Vrem direct directori fără să ne tocim coatele pe bănci. Vrem bacu’ fără să dăm pe la școală. Dar nu putem sluji pe scaune mai înalte decât cărțile pe care le-am citit! Uităm că în viață nu totul vine cu liftul, ci treptat, pas cu pas. Să faceți planificări graduale! Dar să puneți din ce în ce mai mult, nu mai puțin!
Aș vrea să fugiți de planurile care nu sunt altruiste. Căci plănuim prea egoist. Ne gândim mai mult la frigiderele noastre. Dacă nouă ne e bine..., săracii, flămânzii, abandonații, străinii nu mai contează. Trăim filosofia: maioul e mai aproape de piele decât cămașa. Căci eul nostru e un sac spart: oricât îndeși în el nu se satură niciodată. Băgați în planurile de la începutul anului și pe cei de lângă dvs. Când faci un bine cuiva, ție îți faci!
Planificăm. Alt SUV, alt job, alt laptop. Zara. Smartphone. Vacanță. Party. Ten ciocolatiu, pătrățele pe abdomen. Trai pe picior mare. Dar planurile spirituale adesea lipsesc. Sufletul rămâne întotdeauna pe ultimul loc. Gol. Flămând. Investim cel mai puțin în ce este veșnic!
Faceți planuri câte doriți, dar nu uitați să vă faceți plan de citirea Bibliei. De mers la biserică. De îngenucheat la rugăciune. De post. Făceți-vă schiță de predică! Repertoriu de cântări. Plan de zeciuială. De făcut bine! Faceți plan să salvați suflete!
Întocmiți listă de acțiune. Faceți planuri realiste. Faceți planuri altruiste. Ori step by step. Și, nu în ultimul rând faceți planuri spirituale…
Faceți planuri! Dar și duceți-le la bun sfârșit!
Nicolae.Geantă
Breaza de Făgăraș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu