L-a întrebat odată un tânăr pe Aristotel: „Sper că nu v-am
plictisit cu vorbăria mea?” „Nu tinere. Deloc. Pentru că nu te-am ascultat”,
i-a răspuns filosoful.
Am ajuns să cred că oamenii ce lasă după ei urme în viaţă
sunt niţel surzi. De fapt, o boală controlată. Suntem înconjuraţi de zgomote ce
vor să ne fure timpul şi posibilitatea introspecţiei. Nu te poţi cunoaşte pe
tine însuţi dacă nu te auzi prima dată. Frica de autocunoaştere face ca mulţi
oameni să asculte toată ziua muzică sau să se odihnească cu televizorul pornit.
Larma din jurul nostru ascunde laşitatea de-a nu rămâne
singur tu cu tine însuţi. Singur, în linişte îţi auzi gândurile ca şi pe
clopotele de la Putna.
Folosiţi cu responsabilitate telefoanele mobile, adică rar,
nu vă aplecaţi urechea la orice zgomot, lăsaţi liniştea să curgă în voi ca un
râu vară după asfinţit. Retrageţi-vă şi folosiţi beneficiile tăcerii.
Fiţi
călugări în centrul oraşului. Vă veţi auzi inima şi veţi şti că o aveţi în
piept. Îl veţi auzi pe Dumnezeu cum vă cheamă la pocăinţă şi sfinţire, rămâneţi
conectaţi cu susurul Duhului Sfânt.
Lumea noastră e caracterizată prin grabă şi gălăgie. Eu am
prins şi timpul când stăteau bătrânii noştri pe băncile de sub salcâmi câte
două ore fără să-şi vorbească. Credeam că-s certaţi… Apoi am înţeles că vorbeau
separat cu cerul…
Vorbitul îşi are vremea lui, tăcerea îşi are vremea ei.
V l a d i m i r _ P u s t a n
un comentariu pertinent, depinde cât de singur , Singurătatea este distructiva, primul lucru pe care il face satana atunci cand vrea sa nimicească pe cineva este sa il izoleze.
RăspundețiȘtergere