ProSefora

youtube

joi, 30 martie 2017

Necesitate

Sufletul omenesc are nevoie de Dumnezeu așa cum florile au nevoie de Soare. Ele se închid la apus, dar își deschid din nou petalele semeț la răsărit, spunea Benjamin Whichcote.

Dumnezeu, ca și Soarele, Își revarsă lumina peste tot. Soarele luminează peste panta dealului, peste florile din fereastră sau peste buruienile de sub prispă. Dumnezeu revarsă lumină peste toate făpturile. Lumina Sa nu poate fi limitată, chiar dacă oamenii au percepții diferite despre divinitate!

Și, cu toate că Soarele dispare în fiecare zi, Pâmântul este cel care se rotește! El ne arată întunericul nopții! Tot așa este și cu Dumnezeu. Uneori credem că dispare, că nu e de găsit. Și ne rotim de colo-colo. Dar spre deosebire de buruienile de sub prispă noi ne putem întoarce la lumină!

”Omul are trei nevoi urgente: pâine, carte și Dumnezeu. Pâinea îi este necesară de la naștere. Cartea îi este necesară îndată după aceea. Dar Dumnezeu îi este necesar totdeauna”, spunea poetul Traian Dorz. Plantele nu pot vegeta fără Soare. Omul nu poate evolua fără Dumnezeu!

Un comentariu:

  1. Acest mare om a lui Dumnezeu a avut parte de persecutie, de o viata dura, intr-adevar. Nu toti au aceeasi capacitate, nevoile omului sunt complexe, cand acestea sunt viciate omul se duce la "vale"

    RăspundețiȘtergere