Când s-a născut El, a împărțit istoria lumii în două. A
separat lumina de întuneric, păcatul de neprihănire. Ne-a învățat smerenia,
iubirea, dăruirea... N-a cerut palate, așternuturi de mătase, scutece de cea
mai bună calitate. Dragostea se mulțumește și cu puțin. Pentru că dragostea
suferă totul. Și frigul, și respingerea și ura…
Dar ce-ar fi fost ca păstorii, ori magii, să găsească o
iesle goală? Ce-ar fi fost ca El să nu se fi născut? Ar fi plecat acasă toți,
exact așa cum au venit. Ba chiar dezamăgiți. N-ar mai fi dus nimeni vestea bună
mai departe, n-ar mai fi existat creștini, nici oameni noi.
Cu ieslea goala, n-ar fi existat mântuire. Nici speranță. Ar
fi fost o lume plină de venin. Pentru că fără jertfa de la Golgota, oamenii
n-ar fi avut motiv să se schimbe în bine. Fără sacrificiul suprem, oamenii n-ar
fi știut să se sacrifice la rândul lor.
O iesle goală înseamnă o lume cufundată în întuneric. O lume
fără nici un Dumnezeu. O lume rece, indiferentă, plină de oameni singuri. O
lume care trăiește după propriile reguli, urmărind doar folosul propriu. O
societate înțesată de criminali, de avari, de corupți, de farisei, de
mincinoși.
O iesle goală înseamnă o lume egoistă. O lume care dă din
coate, care pășește peste cadavre, care nu ține cont de nevoia altuia. O lume
care nu cunoaște verbul „a da” și e străină de termenii „a împărți” sau „a
oferi ajutor”. O lume care se zgârcește să dea o portocală unui sărac, care nu
depune nici cel mai mic efort dacă nu-i în favoarea sa.
O iesle goală înseamnă o lume care trăiește fără a avea
responsabilități. Fără a gândi în perspectivă. O iesle goală promovează „carpe
diem, quam minimum credula postero” („trăiește clipa și fii cât mai puțin
încrezător în viitor”).
O iesle goală înseamnă o inimă goală. O lume fără suflet,
fără milă, fără empatie. O lume dominată doar de instincte și pofte…
Căci unde ieslea e goală, e doar formă fără fond. Doar
religie, fără trăire. Sunt cumpărături, sarmale, artificii, lumânări, moaște,
fățărnicie, crăciunițe. Dar inimile rămân reci. Și Dumnezeu… nu-i nicăieri!
Și cea mai mare problemă este că, deși Cristos s-a născut,
deși a fost acolo, un prunc în iesle, născut ca să moară pentru omenire, noi
trăim de parcă ieslea este (și a fost) goală.
l-am dat pe Isus afară până și din propria-I sărbătoare! Și
continuăm să trăim ca și când n-ar fi existat vreodată. Unde nu-i Cristos ,
nu-i binecuvântare. Gem înţesate pușcăriile, spitalele, orfelinatele, azilele
de bătrâni. Unde nu-i El, e lumea… și fericirea ei de scurtă durată.
Unde lipsește Dumnezeu, Crăciunul nu-i decât prilej de
înbuibare, concedii și certuri.
Atâta timp cât ieslea inimilor noastre e goală, sărbătorim
degeaba…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu