"Jerfiți, dar nu vă depărtați prea mult", șoptește Satana. "Ieșiți din mijlocul lor", strigă Hristos. Departe, să vă delimitați (de tot trecutul, de lume, de nepăsătorii de Dumnezeu).
Ce se întâmplă dacă mă depărtez de faraon? Mă apropii de Dumnezeu! Și lui necuratu' asta nu-i place. Căci cu cât mai aproape de Domnul, cu atât El se vede mai bine! Se aude mai bine! E mai mare! Mai sfânt! Mai glorios! Iar eu, dumneavoastră, vom deveni ca El! Ne vom încărca de energia Sa. Ca Luna de la Soare...
Când oamenii trag câte-o minciună noi știm: sunt departe de Dumnezeu. Bisericilor dacă le lipsește sfințenia e pentru că stau departe de Sfântul Cerurilor. Deciziile greșite se iau nu neapărat în pripă, ci mai ales departe de Hristos. Adică... aproape de Satana! Iar Iadul, chinul veșnic tocmai asta va fi: o stare veșnică departe de Dumnezeu... Chinuită, cu remușcări ce nu pot fi șterse.
Slujirea lui Dumnezeu nu se (poate) face decât aproape de El. Nu e ceva de IDD. Și nici de frecvență redusă!
"Jertfiti, dar rămâneți în țară", e sintagma lui faraon. "Jertfiți, dar ieșiți din Egipt", e porunca lui Dumnezeu. A treia variantă nu există.
A predicat fratele Gabi Zagrean ca: Da, Dumnezeu i-a scos din Egipt, dar nu ca sa-i lase apoi...ci pentru ca avea o tinta cu ei: Canaanul. Si ei au stiut tinta si asta i-a intarit pe Caleb si Iosua sa fie credinciosi....dar, (zic eu acum) greu e cand, iesi afara si nu vezi inca tinta...e nevoie atunci de CREDINTA! :)
RăspundețiȘtergere