Slujirea plină de sine

Slujirea plină de sine e rezultatul eforturilor omenești, nu al lucrării Duhului Sfânt. Izvorul ei nu e în Persoana Divină, ci în umanism.

Slujirea plină de sine pretinde recompense pentru ceea ce face. Ea jertfește nu ca să-și golească ci să își umple buzunarele. Face servicii celor cocoțați în jilțuri înalte pentru a căpăta avantaje.

Slujirea plină de sine e preocupață de rezultate, de aplauze, de reflectoare. Nu vrea să stea ascunsă, nu "poate" rămâne anonimă. Mândria ei se etalează numai pe bulevardele largi, principale.

Slujirea plină de sine e lipsită de măsură. Ea insistă să-și satisfacă nevoile chiar și atunci când acest fapt este destructiv, spune Richard Forster. E plină de râvnă, fără înțelepciune!

Slujirea plină de sine distruge spiritul comunitar, de echipă. Nu atrage, nu are magnet. Pentru ea ceilalți nu contează. Părerile lor sunt totdeauna greșite. Deci, trebuie distruse.

Slujirea plină de sine e trecătoare. E programată pentru un timp scurt. Are entuziasm care nu ține. Picioarele ei nu rezistă la drum lung. După ce și-a făcut numărul e totdeauna gata de un pui de somn.

Slujirea plină de sine nu va fi niciodată decorată. În afara faptului că ar dori să se medalieze chiar ea!

Fugiți de slujitorii plini de sine! Nu numai că nu veți mai încăpea și dumneavostră în lucrare, dar nici Dumnezeu nu mai are loc lângă ei...