Martirii vii din comunism - Richard Wurmbrand

de CLAUDIU PADUREAN

Întors după un îndelungat exil în SUA, care a venit după 14 ani în temniţele comuniste, pastorul luteran Richard Wurmbrand a pus flori pe mormintele torţionarilor săi.

În contextul în care torţionari securişti, precum Alexandru Vişinescu, înjură de Cristos şi încearcă să îi lovească pe jurnaliştii care încearcă să-l filmeze, iar alţi ofiţeri de Securitate mint şi încearcă să acrediteze ideea că deţinuţii politici ar fi avut parte de un tratament sever, dar corect în temniţele bolşevice, „România liberă“ continuă să prezinte mărturii cutremurătoare ale unor mari figuri ale creştinismului secolului XX. După mărturiile monseniorului greco-catolic Tertulian Langa şi cele ale călugărului ortodox Nicolae Steinhardt, azi publicăm mărturia pastorului lutheran Richard Wurmbrand.

Biografia unui martir

Richard Wurmbrand a avut o viaţă demnă de un roman. El s-a născut în anul 1909, la Bucureşti, într-o familie de evrei săraci. La scurtă vreme, familia sa s-a mutat la Istanbul, unde tatăl său şi-a deschis un cabinet stomatologic. Însă Richard Wurmbrand a rămas orfan la 9 ani. După alţi 6 ani, familia sa s-a întors în ţară. Lipsit de îndrumarea tatălui său, Richard Wurmbrand a aderat la Partidul Comunist Român. Între 1927 şi 1929, el a urmat cursurile unei şcoli politice la Moscova.

Întors în ţară, el a fost arestat pentru propagandă bolşevică şi închis la Doftana, alături de alţi lideri comunişti. În închisoare, el s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Pus în libertate, Richard Wurmbrand a primit misiunea de a organiza filiala clandestină a PCR din Deva. Însă, în 1936, el a cunoscut-o pe Sabina Oster, o tânără evreică ce studiase chimia la Sorbona.

Richard Wurmbrand a descoperit, tot în aceeaşi perioadă, creştinismul, după ce un tâmplar i-a dat o Biblie, pe când tânărul comunist evreu se trata de turberculoză în zona Braşovului. Viaţa i s-a schimbat radical.

Richard Wurmbrand s-a alăturat Misiunii Anglicane pentru Evrei şi a devenit un predicator ascultat. Datorită predicilor sale, zeci de evrei au devenit creştini. În anul 1941, când România a intrat în război împotriva Marii Britanii, iar Misiunea Anglicană de la Bucureşti a fost nevoită să îşi închidă porţile, Richard Wurmbrand s-a alăturat unei misiuni a Bisericii Luterane a Norvegiei, care a continuat să activeze în timpul celui de-al doilea război mondial.

Richard Wurmbrand a fost persecutat din cauza originii sale evreieşti, în timpul regimului legionar şi apoi în timpul dictaturii militare a mareşalului Ion Antonescu. Rudele Sabinei Wurmbrand au fost deportate în lagărele morţii din Transnistria, unde au pierit din cauza odiosului regim de exterminare organizat de unii criminali români, asistaţi de ”specialiştii” de la SS. Persecuţia lui Richard Wurmbrandt nu a luat sfârşit o dată cu răsturnarea lui Ion Antonescu. El a avut curajul să i se opună deschis lui Petru Groza, premierul instalat de comunişti, care dorea să subordoneze cultele religioase statului comunist. Richard Wurmbrand a intrat din nou în închisoare.

El a petrecut 14 ani în temni­ţele bolşevice. Pastorul luteran a lăsat mărturii dure despre experienţele trăite în temniţele comuniste.

O mărturie zguduitoare

Una dintre aceste mărturii este relatată în volumul său, ”Dacă zidurile ar putea vorbi”. Richard Wurmbrandt relatează o confruntare cu securiştii. “Anchetatorul s-a arătat astăzi mai bine dispus, iar lucrul acesta putea fi constatat, cu uşurinţă, chiar de la început. Nu avea intenţia de a mă bate, ci tot ce voia el era să se amuze printr-o conversaţie agreabilă.

- Crezi că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Lui? m-a întrebat el.

- Cu siguranţă, i-am răspuns eu.

- Şi crezi că dumneata porţi chipul lui Dumnezeu?

- Bineînţeles.

Atunci el a scos din buzunar o oglindă şi, întinzându-mi-o, a zis:

- Priveşte-ţi chipul în oglinda aceasta şi vezi cât eşti de urât. Vezi, la ochi ai cearcăne negre. Nu eşti decât piele şi oase şi ai expresia rătăcită a unui om nebun. Dacă dumneata porţi chipul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu trebuie să fie la fel de urât. Astfel că mă întreb: de ce-L mai adori pe un asemenea Dumnezeu atât de urât ?

De când mă aflam în închisoare, eu am mai avut prilejul să-mi văd chipul odată într-o oglindă şi ştiam că eram îns­păimântător de urât, deşi altădată eram considerat un om plăcut şi cu o înfăţişare atrăgătoare. Mă îngrozisem să mă văd într-o asemenea stare şi iată că sluţenia mea se transformase acum într-o chestiune teologică. Din fericire, creştinii nu au nevoie să gândească mai dinainte ce vor răspunde. Cuvintele trebuincioase le sunt date la momentul potrivit.

- Da, zic eu, Dumnezeul meu are un chip urât ca al meu, o faţă lipsită de frumuseţe ca a mea. În ebraică, nu există cuvântul faţă; nu se poate spune decât „feţe” = panim. Cuvântul respectiv nu are formă pentru singular, iar asta are o semnificaţie aparte: nici un om nu are o singură faţă. Cineva ­adoptă o anumită înfăţişare când vorbeşte unui superior şi are o altă alură când se adresează unui subordonat; tot aşa expresia feţei noastre este diferită când suntem cuprinşi de o anumită bucurie de momentul când trecem printr-o durere sufletească. Şi Dumnezeu prezintă atitudini diverse: o dată, Faţa Lui reflectă o seninătate deplină, exprimând liniştea unei ­Fiinţe care a rânduit mai dinainte toate lucrurile şi care poate ­vedea, din capul locului, o ­ieşire corespunzătoare ­dintr-o situaţie confuză.

El are o faţă strălucitoare, participând la bucuria celor care se bucură, inclusiv la bucuria unei fetiţe care a primit o păpuşă nouă. El adoptă şi o altă înfăţişare, care exprimă o suferinţă mai profundă ca a mea, sub imaginea unei feţe mai umbrite de mâhnire, mai urâtă decât faţa mea. Or, această faţă noi am văzut-o pe Golgota. Părul capului Său era răvăşit, fruntea desfigurată din pricina rănilor sângerânde.

Scuipatul batjocoritorilor şi propriul Său sânge se amestecau pe faţa Lui, împrejurul ochilor aflându-se cearcăne negre. „Nu avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile” (Isaia 53:2).

Chipul meu este, aşadar, oglindirea uneia dintre feţele lui Dumnezeu şi lui Cristos ­nu-i este ruşine să mă numească fratele Lui”, scria pastorul luteran.

Răscumpărat precum un sclav

Richard Wurmbrandt a fost răscumpărat, în anul 1965, de către o organizaţie creştină norvegiană, care a plătit comu­niştilor suma de 10.000 de dolari americani ca să permită pastorului luteran să iasă din ţară. Richard Wurmbrand s-a stabilit, din 1966, în Statele Unite ale Americii. Acolo, el a întemeiat organizaţia ”Vocea martirilor” pentru a-i ajuta pe cei persecutaţi în ţările comuniste. După 
căderea comunismului, Richard Wurmbrand s-a întors în ţară. Unul dintre gesturile şocante ale 

pastorului creştin a fost acela de a merge la mormintele torţionarilor săi, unde a depus flori. Richard Wurmbrand a trecut la Domnul în anul 2001, în Statele Unite ale Americii.

* Preluare de la http://m.romanialibera.ro/stire-310102.html