Monologul inimii

de Emanuel Păun, Brazi/Montpellier

Până când să amân să mă las iubit de Tine,

Până când să mă las dus de voi, tot în jos,

Până când să aştept să te chem lângă mine,

Până când să refuz să m-ating de Hristos?

Şi de ce, încă sper că pot duce singur povara?

Şi de ce încă uit că în doi e mai uşor?

Şi de ce, sunt… păcat, sunt… gunoi

Sunt… trişor?

Cum de nu îmi ridic ochii din pământ spre culme?

Cum de nu pot să te văd înaintea mea, la un pas?

Cum de nu descui cătuşele ce mp ţin legat de lume?

Cheie am, în rest nimic, da, nimic n-a rămas…

Şi de ce, nu primesc a iertărilor dar?

Cum de încă nu văd că am fost păcălit,

Chiar de mine!

Ar trebui să Te chem…

Şi te chem Isus: mai dă-mi har!