Tu te folosești de aripi? - de Nicolae Geantă

Nikos Kazantzakis zicea că „dacă omul nu ajunge pe buza prăpastiei, pe spatele lui nu răsar aripi”. Cu alte cuvinte: necazul e nu numai „cel mai mare predicator”, ci și scoate ce e mai bun în oameni. Un prieten mi-a scris azi că zicerea lui Kazantzakis e „cam nonsens” și că „nu doar necazul poate fi o rampă de lansare”. Are oarecum dreptate. I-am spus însă că dom’ Kazantzakis a vrut să spună că dacă nu ai da de prăpastie nu ai știi dacă îți funcționează aripile! Aici e ca în cazul parașutei: dacă vrei să știi cum funcționează trebuie să sari în hău! Nu poți afla eficiența parașutei dacă stai cu ea în spate pe câmp!

Mi-am amintit, în urma discuției, că am văzut un filmuleț cu un vultur. Cu o mamă vultur. A aruncat puii din cuib! Nu pentru ca era o mamă criminală, ci pentru că dorea să îi învețe zborul! În cuib aripile nu își avea niciun rost! Nu le dădea puilor încredere. Nu îi atesta ca vulturi. Dar în înaltul văzduhului?

Cred că grecul Kazantzakis nu s-a înșelat deloc! Toți oamenii au aripi dar nu își dau seama de ele decât în necaz! Ca puii de vultur! Prin urmare am înțeles încă un principiu nou despre „de ce Dumnezeu ne îngăduie în viață câte o prăpastie?” Ne învață să zburăm! Prin și peste necazuri!

Ah, uitasem. În filmulețul cu vulturii, când puii nu mai puteau bate din aripi, vulturul bătrân venea și plana sub ei, iar aceștia aterizau pe el. Mă gândeam că așa face Dumnezeu cu noi: ne permite prăpăstii ca să putem zbura. Abia atunci ne folosim de aripi! Apoi, când suntem rupți de oboseală și nu mai putem fâlfâi din aripi, Hristos vine și se așează sub noi, ducând El zborul mai departe!

Oridecâteori am întâlnit o prăpastie în viață – și-am întâlnit destule, am descoperit că Dumnezeu m-a înzestrat și cu aripi. Însă recunosc: cea mai mare parte din drum l-am zburat cu aripile Lui!

Prăpăstii ai întâlnit și vei întâlni și tu, sunt sigur. Dar te-ai folosit de aripi? De ale tale? Și mai ales de ale Lui?

Nicolae.Geantă