ProSefora

youtube

vineri, 3 ianuarie 2025

Purtați eleganța cu voi! – de Nicolae.Geantă

Charles Swindoll povestește că atunci când era marinar a ajuns pentru prima dată în Japonia. Înainte să debarce și să coboare pe țărm, căpitanul vasului i-a adunat pe toți pe punte și le-a ținut un discurs: „Trebuie să țineți minte că sunteți într-o țară străină. Oamenii de aici nu știu deloc limba noastră, nu știu nimic despre țara sau cultura țări noastre. De aceea când veți merge printre ei purtați-vă în așa fel încât japonezi să fie foarte impresionați de țara noastră!”

În anul 2025 suntem într-o călătorie în care ne vom intersecta cu oameni. Cu mii de oameni. Unii ne vor cunoaște deja, pentru alții vom fi necunoscuți. Ca și creștini trebuie să ne purtăm printre ei atât de frumos încât nu doar să-i impresionăm, ci să-i și determinăm să-și dorească Cerul lui Dumnezeu. În funcție de cuvintele și faptele noastre, de predicile rostite la întâlniri publice, de implicare în slujire, de comportament în societate creștinii trebuie să determine oamenii din jurul lor să-și dorească nu numai să fie ca ei, ci să „emigreze” din împărăția „lumii acesteia” spre „Împărăția lui Hristos”.

În calitate de ambasadori ai lui Hristos, Dumnezeu ne-a oferit haine ale eleganței. Nu le țineți în dulap! La naftalină! Nu le îmbrăcați doar de „zile mari!” Purtați permanent eleganța cerească cu voi! O să vedeți că nu peste mult timp o vor îmbrăca și ceilalți...

Nicolae.Geantă

Un comentariu: