ProSefora

youtube

marți, 6 august 2024

O nouă carte a doctorului Vlad Schlezak. Despre ADICȚII / DEPENDENȚE

👉🏻Lansarea volumului va fi în luna Septembrie 2024. 

👉🏻Azi, mulțumesc pastorului și profesorului Nicolae Geantă, PhD. Pe Nicu îl cunosc de mai mulți ani și în trecut chiar mi-a prezentat o carte la festivalul de carte “Gaudeamus”. Este un intelectual, autor și un om deschis apreciat internațional.

O amintire deosebită cu Nicu, pe care v-o împărtășesc, o am în urmă cu 8 ani când l-am luat cu mine la evaluări de status mintal la consiliere APCCM. Majoritatea doctorilor(care nu sunt psihiatrii), păstorilor, preoților, psihologilor, consilierilor nu știu așa ceva pentru că ține de psihiatrie pură și multă experiență clinică care e normal să nu o ai dacă nu ești în domeniu. Îi explicam la vremea respectivă lui Nicu metodologia mea creștin-medicală APCCM la cazurile ce le aveam în față amândoi și care ne solicitau ajutorul, cazuri la care nu știai din prima dacă e o depresivă, dacă e un anxios sever, dacă e un drogat, un psihotic, un demonizat, dacă e o familie disfunctională care aplicau greșit Scriptura și aveau drept urmare adolescenți rebeli dificili, dacă e un neascultător de Dumnezeu mascat în sfințenie legalistă etc. Nicu, deși era pastor cunoscut și cu mulți ani de experiență, a stat, a ascultat și învățat ce i-am spus cu o smerenie care m-a impresionat. E printre puținii pastori care au acceptat în anii aceia să vină cu mine la munca de teren, practică dificilă, fără aplauze, fără likes, fără shares, fără publicitate de superstaruri, ci pentru ajutorul oamenilor suferinzi care își dădeau consimțământul la ajutor multidisciplinar.

E singura amintire care o am cu Nicu în care el a fost „studentul”. În rest, el este de-obicei profesorul! Mulțumesc Nicu pentru recenzia cărții (de mai jos):

🔴 Trăim într-o lume a adicțiilor. Atât cei mici cât și cei mari au dependențe. De telefon, de gamming, de televizor. Dar și de alcool, de tutun ori de droguri. Ba chiar de pornografie, de sexualitate. Sau mai rău... de prostituție! Prin urmare medici, consilieri, batalioane de preoți, pastori ori profesori caută soluții pentru ieșirea din criză. Din sevraj. Medical sau emoțional. Și paradoxal, deși sfaturile se-nmulțesc, adicțiile sunt un aluat care dospește continuu. În acest context, dr. Vlad Schlezak vine cu un volum nou de terapie: „Dependențele moderne și reabilitarea prin psihoterapia creștin medicală APCCM”. Medicul român dar londonez, ne prezintă succint dependențele și consecințele. Zecile de tulburări cauzate. Apoi, ca orice doctor care vrea vindecarea pacienților săi, Vlad Schlezak ne prezintă rețete ale ieșirii din criză. Dar nu numai dintre cele testate în laborator sau spital. Le condimentează cu Scriptura. Cu sfaturile sfinte ale lui Dumnezeu.

Cine-l citește pe Vlad Schlezak nu are cum să nu constate că doctorul surprinde. Prin abundența de informații. Ștințifice și biblice. Când îi citești cărțile nu poți să nu tresari. Să nu înțelegi că nu numai știința vindecă boli, dependențe, așa cum ne învață cei mai mulți dintre medici. Ci Vindecătorul este în primul rând Dumnezeu. Pentru paginile de față dr. Schlezak nu a depus doar o muncă titanică. Ci a investit empatie. Ca dovadă, în ultimul capitol al cărții a scris un jurnal de schimbare personală și ne-a lăsat 12 pași biblici pentru reabilitare. Dar ca să ieși de sub carapacea dependențelor nu trebuie numai să citești. Ci să începi să te lupți cu tine. Și, orice drum, oricât de lung ar fi, începe cu primul pas!

Nu sunt mistic, dar cred că doctorii ar trebui să recomande pacienților ca pastilele se fie luate nu cu apă, ci cu rugăciuni. Tot așa este și volumul de față despre „Dependențe și „Reabilitare prin psihoterapie creștină medicală”. Este un medicament care se ia cu rugăciune! Din adicții cel mai rapid ieși când... te așezi pe genunchi!

 🔴Nicolae GEANTĂ, dr.,

pastor, profesor, publicist

Mulțumesc Nicu și Dumnezeu să te binecuvânteze și călăuzească în continuare !

Dr Vlad Schlezak, medic psihiatru creștin, fondator psihoterapie/ consiliere creștin-medicală APCCM, autor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu