youtube

luni, 19 august 2024

DE CE ISUS? Turneul Misiunii Betania Chicago în România, 2024 (7, Râmnicu Vâlcea)

Vineri 5 iulie 2024. Autocarele au ajuns târziu la Hotel Ramada din Râmnicul Vâlcea. După miezul nopții. La ora 2,00 AM. Drumul dela Pitești spre Sibiu e aventură în necunoscut. Sute de camioane, mii de autoturisme, merg sau vin din vacanță, fac ca trecerea dinspre Muntenia spre Transilvania să fie mai mult decât stresantă! Prin harul lui Dumnezeu călătoria a avut loc în noaptea de 4-5 iulie, cu 3 zile înainte ca șoseaua națională să se închidă de tot datorită autostrăzii (A1) care este în lucru. Și totuși, în noapte fiind, înaintarea se face în ritm de melc și așa, cu șoseaua neînchisă. La recepția hotelului s-a ajuns târziu, iar check-in-ul a durat și acela parcă o veșnicie. Asta atârnă și mai greu când ai mulți tineri în grup, când ai copii după tine, noaptea pe holurile recepției… Da, așa este misiunea în echipă. Brr! Bine că toate se sfârșesc cu bine! Totuși ziua de vineri a fost mai liberă și s-a putut dormi până târziu!

Vineri fratele Luigi a venit cu nepotul dela Giurgiu! Asta în miezul zilei, pe 38-40 de grade C. Nicolae Geantă a venit din Prahova. Și bineînțeles traficul a fost și mai anevoios ca noaptea, mai ales ca a fost deviată circulația prin… sate! Dar…, uite așa mai putem vedea și România. România rurală! România autentică! Pentru că da, România s-a născut la sat, și identitatea ei este încă la sat! Fără căpițe de fân, fără lavițe la porți, fără fântâni cu cumpănă, România nu e autentică! Și nici fără oi! Constantin Brâncuși spunea că nu poate concepe „România fără oi”! Iar eu cred că nu putem concepe România fără rromi! Ei finalizează tabloul mioritic!

Situat pe paralela de 45 grade Nord - adică exact la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord; dar și undeva în centrul României - Râmnicu Vâlcea e un oraș cu puțin sub 95.000 locuitori.  Municipiul este străbătut de râul Olt, la capătul de sud al defileului acestui râu – o vale îngustă (Alutus) printre Munții Carpați. Deși istoria urbei este bimilenară, Râmnicu Vâlcea este atestat documentar abia la 1388, când domnitorul Mircea cel Bătrân confirma mânăstrirea Cozia.

Orașul se mîndrește cu faptul că aici s-ar fi cântat la 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi, pentru prima dată imnul „Deșteaptă-te române” (astăzi imnul national al țării), de către un cor bărbătesc condus de renumitul poet și profesor și compozitor de muzică religioasă Anton Pann. Ani de-a rândul emblema orașului a fost uzina Oltchim, cel mai mare producător de produse chimice din România, care a avut o echipă de handbal feminin (Oltchim Rm. Vâlcea), una dintre cele mai prestigioase echipe din România și Europa! Oltchim a câștigat 19 campionate și 13 cupe ale României, 2 supercupe ale României, o Cupă a Cupelor, o cupă ERH și o supercupă a Europei, un trofeu al campionilor. Din nefericire astăzi echipa nu mai există. Din lipsă financiară s-a desființat în anul 2012.

Astăzi orașul vâlcean este locuit majoritar de români, care în procent de 85 % sunt ortodocși, 13,5 % nu și-au declarat religia și numai 1,5 % sunt de alte confesiuni. Dintre cei 1,5 % numai 500 sunt creștini evanghelici! Creștinismul evanghelic e slab reprezentat. Până în 1990 în județul Vâlcea evanghelicii erau aproape inexistenți. Astăzi, pastorii locali spun că sunt undeva la 500 de „pocăiți” în tot județul!

Unii spun că lipsa evanghelicilor s-ar pune pe tradițiile locului care au rădăcini adânci. Nordul Olteniei este plin de mânăstiri ortodoxe, deci aici e un fel de fief al lor. Alții spun ca oltenii sunt cei mai mari practicanți si consumatori de vrăjitorie! Prin satele lor mersul la vrăjitoare e un fel de mers la… spovedit! Nu pot fi de acord cu nici cu una din ipotezele de mai sus. Credem că vâlcenii, ori oltenii, sunt dezinteresați de Scripturi. Sau mai bine zis slab, spre extrem de slab, informați! E drept că prin unele sate ale lor oamenii ies și agresează pe cei ce fac evanghelizată, rup Bibliile și Noile Testamente primite, se opun Evangheliei etc! Dar nu peste tot este așa! Sunt și olteni cumsecade! Și olteni temători de Dumnezeu! Poate unii dintre cei rău intenționați nici nu realizează ce fac…

În timpul zilei, un grup de voluntari ai bisericii (17 persoane) a mers cu flyere prin oraș, unde au făcut evanghelizare de la om la om. Între 16-17,30 au fost împărțite 2500 de flyere. Nu toți oamenii au fost receptivi. Unii au fost puțin cam… obraznici. Chiar un preot a strigt la tinerii noștrii: „De ce Isus al tău?” Numai cine nu vestește Evanghelia nu are cum să știe cum te simți în astfel de situații! Dar Hristos ne-a încurajat: „Ferice de voi când veți fi prigoniți, batjocoriți din pricina Numelui Meu!” Chiar așa, ați mai auzit pe cineva în afară de creștini să fie fericit în prigoană? În batjocori?

Un alt grup, de 20 persoane au participat la misiunea de caritate. Au fost vizitate familii sărace care au primit alimente. Unul dintre cei vizitați avea să vină seara la evanghelizarea de la Arenele Traian, unde și- predat viața Mântuitorului Isus!

La Rm. Vâlcea ora de începere a programului Misiunii Bethany este la 18 fix. La Arenele Traian - o multifuncțională din municipiul Râmnicu Vâlcea. Inițial, Arena a avut o capacitate de 2.000 de locuri, dar după renovarea din anul 2011 are 3.126 de locuri. Căldura e tropicală! Pe telefoanele americanilor apare 82 grade Fahrenheit. 28 grade Celsius. Doar suntem luna lui cuptor! La ora 17.17 pe Arene sunt doar câțiva oameni! Doamne, oare să fie evanghelizarea asta un mic eșec? Dar trebuie răbdare! Răbdare și… rugăciuni! Astfel ca începem mijlocirea. La ora 18 tribuna 1 este plină. Sute de inși! Peste 7-8 sute. Unii spun că undeva la 1000. Evenimentul este deschis de pastoral vâlcean Gheorghe Ganea. Alături de el mai sunt 6 pastori din județ prezenți. Repetăm, județul nu are mai mult de 500 de evanghelici. Nici măcar cât copiii de la Bethany CC. După câteva cântări conduse de Dan Muncaciu (probabil cel mai în vogue director muzical român din USA), corul Bethany United este bine gustat de public. Și, fiind eveniment în aer liber mai apar oameni care stau retrași. Evident că și acolo o parte din grup au mers să discute, să le ofere Noi Testamente! După o jumătate de oră de program Amalia Decean își depune mărturia. Cântăreața spune ca exact în vârful carierei sale laice a reziliat contractul cu impresarii de muzică! Nu putea accepta cerințele lor!  „Am muncit în Italia ospătăriță,  am venit acasă și părinții mi-au luat apartament…  Aveam mașină…, așteptăm un soț… Și, chiar atunci a murit fratele meu. De tânăr! În ziua acea m-am întâlnit cu Dumnezeu!”, a spus Amalia, care a cântat apoi (superb) piesa „Amăgire”. (Vrem să avem cât mai mult /ca și un nu am știi lumea o vom părăsi.

În parcarea din fața „Arenelor” s-a amenajat un cort și un stand pentru evanghelizarea copiilor. Au participat destui de mulți – peste 120, din care cca 100 au fost de confesiune ortodoxă.

După o oră de cântare a urmat predica păstorului Luigi Nițoi. De data asta despre… minuni. „În celelalte religii nu sunt multe miracole, minuni. Biblia e plină de ele”, a afirmat pastorul dela Bethany. „Minunile nu se explică! Sunt imposibile! Incredibile! Dar se repetă! În afară de El nimeni nu mai face minuni!” Chiar așa, ați auzi că Buda sau Mahomed au făcut vreo minune? Eu nu… Și cu toate acestea oameni sunt ignoranți cu Hristos!Ignoranță e cea mai grav lucru ce se poate întâmpla în viața unui om! Dar Dumnezeu e singura ființă ce nu obligă pe oameni! Cine vrea să-L ignore n-are decât… Dar o face pe propria-i răspundere! “Suntem ca furnicile, intr-o zi trebuie să plecăm? O să ne mutăm de aici de tot. Unde?”, a mai întrebat pastorul Mitoi. Mă întreabă uneori elevii mei: “Unde se duc oamenii când se duc, domn’ profesor?” Și le răspund: “Acolo unde și-au pregătit! Nu pot ajunge în Rai dacă nu l-au dorit niciodată!”

“Nu știm Să relaționăm cu o pers ce nu se vede”, a spus în predica fratele Luigi. Și are dreptate! Noi vrem totul tactil. Mai ales în zilele noastre. Dar sentimentele nu se văd! Nici lacrimile.

Nici durerea. Și totuși le simțim atât de profund… între timp doi porumbei ajung pe arenă. La unu-doi pași fratele Luigi. Păsările  caută ceva, în liniște. Sunt plini de liniște, dar dacă simt pericol sunt gata să își deschidă aripile și să zboare! Îi privesc! Și mă gândesc că tot așa ciugulim și noi din plăcerile vieții! Liniștiți! Încrezători ca dacă e vreun pericol ne vom deschide aripile! Numai că tot mai mulți picăm în cursa răului! Poate n-am cădea, dar o facem când uităm ca nu avem aripi!

„Ca si naționala de fotbal a României care a luat bătaie sau a învins, cei 11 fotbaliști au pierdut sau câștigat pentru toată țara. Așa a făcut și Adam: a luat păcat pentru noi toți”, a argumentat pastorul din Chicago! El nu ne va pedepsi pentru că am păcătuit. Ci pentru că am refuzat iertarea! La chemarea la convertire au venit în față 7 persoane. Apoi încă 4 inși au primit îndrumare. 10 din cei 11 au completat talonul cu datele de identificare. Pentru consiliere. Pentru îndrumare către biserică. A urmat rugăciunea. Împărțire de Noi Testamente și Biblii. La Rm. Vâlcea am distribuit peste 200 de astfel de cărți. De asemeni, Nicoale Geantă a luat 8 interviuri. Am fost bucuroși să auzim interviul mărturiei pastorului Ionel Grecu venit din Chicago, de la Biserica Philadelphia, în Horezu, unde a plantat o biserică cu câteva personae acum trei ani. Astăzi Biserica se apropie de 50 de membri. Totodată, am avut discuții foarte interesante cu solistul evanghelic Cristi Predună, care a precizat că la Rm. Vâlcea, chiar dacă aproape lipsesc evanghelicii, „oamenii sunt totuși temători de Dumnezeu”, având în vedere mânăstirile și pelerinajele spre acestea.

După strângerea logisticii, toată echipa s-a deplasat la restaurant pentru masa de seară, apoi, înainte de miezul nopții toți am ajuns din nou la Hotel Ramada. Care, spre surprinderea noastră și spre rușinea lor, nu a avut locuri de parcare pentru toate autoturismele grupului, asftel că am fost nevoiți să căutăm parcări publice în… oraș!

În concluzie, municipiul Râmnicu Vâlcea este un teren foarte arid în ceea ce privește Evanghelia. Un teren prolific în ceea ce privește credințele tradiționale sau ocultismul. Dar nu și un teren care trebuie ocolit. Prin urmare, se poate ca și anul viitor să organizăm aici o altă seară de evanghelizare. Pănâ atunci mijlociți pentru lucrarea Domnului de aici!

Nicolae.Geantă & Misiunea Betania Chicago 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu