youtube

caritate

luni, 25 iulie 2022

De ce predici plictisitor ucigătoare? - de Nicolaie. Geantă

De curând am asistat la cea mai slabă predică din anul acesta. 50 de minute de proclamare plictisitor-ucigătoare. Aproape toată biserica pufăia, citea în cărțile de cântări ori în telefoane, era cu ochii după pruncii de un an care începeau să facă primii pași. (Ce minunat: să faci primii pași în biserică!) În fața mea, un om de afaceri, filosof, nebotezat, a butonat continuu telefonul. (Acum nu știu dacă își lua notițe sau făcea altceva). Abia așteptam să se încheie expunerea respectivă. Psihic eram terminat!

Nu vreau să fac aici comentarii vis a vis de tăria sau slăbiciunea predicilor, dar vreau să aduc un mic argument. În timp ce mă chinuiam să stau „conectat” (nu vă spun că pe bancă am scris 3 schițe de noi predici), m-am rugat: „Doamne, nu s-a rugat biserica de dimineață să ne dai pâine cerească, mană proaspătă, să fie Cuvântul inspirat, direct de la Tine? Și de ce e plictisitor-ucigător?” Câteva secunde am așteptat răspuns ca Sahara ploile torențiale. Și apoi Dumnezeu a șoptit: „Voi v-ați rugat! Dar Eu nu pot citi în locul celor ce se urcă la amvoane!” Și cu toate că erau 35 de grade afară am început să am frisoane...

De ce o predică e plictisitoare? Simplu. Din cauza lipsei de pregătire a celor ce o susțin. Unii ați putea spune „din cauza lipsei Duhului Sfânt” frate. Poate fi și asta. Dar Duhul Domnului nu cere ceva care nu e. Dumnezeu e logic, e matematic, e analitic. La El nu există conceptul: „las-o bă că merge-așa!” La Dumnezeu lucrurile nu se precipită, nu există bâlbâială, șovăire, plictiseală. Dumnezeu nu poate fi prins nepregătit! Oare v-ași întrebat vreodată cum de  reușim noi predicatorii să transmitem cele mai vii lucruri de sub soare într-un mod plictisitor?

Studiați! Pregătiți-vă înainte de urca la amvoane! Balzac zicea să nu urcați niciodată pe un scaun mai înalt decât cărțile ce le-ați citit. 

Citiți! Și apoi veți avea cuvinte vii care fac oameni vii!

Urcați la amvoane conștienți că auditoriul nu e doar un public pentru care veți fi responsabili înaintea Sfântului Dumnezeu! Ci și că Dumnezeu e auditoriul? Nu-L plictisiți și pe El!

Nicolae.Geantă

2 comentarii:

  1. De atât de multe ori am aflat vești despre sportivi descalificați pentru că au eliminat prin metode incorecte adversarul nr 1 ca să poată câștiga. De ce la amvoane capătă trecere ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Shalom, Nicule ! Cred ca "logica, matematica si analiza" lui Dumnezeu, nu a fost si nu a corespuns niciodata cu cea a omului si asteptarilor acestuia, dintotdeauna dealungul istoriei acestea fiind opuse una alteia, iar tocmai aceasta opozitie au provocat si provoaca în continuare calamitatile planetare, singura solutie a Domnului prin care determina omenirea la supunere si ascultare de "Legea Duhului de viata în Hristos Isus."
    Mult har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

    RăspundețiȘtergere