Ce văd oamenii în tine? - de Nicolae.Geantă

Ieri, la graduarea de master a Seforei la care am fost cu toată familia, am rugat o doamnă să ne facă o fotografie. După ce ne-a aranjat, ne-a dirijat, ne-a strigat “cheeeesse” și a făcut 4 poze ( ca adolescenții), a venit la noi și ne-a întrebat: “Scuzați-mă, dar dvs sunteți ceva altă religie? V-am citit asta după cum arătați!” Chiar așa, cum arătăm? Oamenii se uită și la fețe și la fashion! Iar dacă sunt simple… Și vorba  lui Ioan Plugarul: “Omul simplu se simte în haine de postav tot atât de bine ca regele în haine de catifea!”

Alaltăieri am intrat într-un magazin de suveniruri. Și o doamnă pe care n-o văzusem niciodată, creștină botezată de câțiva ani la Beiuș, m-a abordat elegant. I-am spus că o să-i ofer o carte doctrinară a unei anumite confesiuni. “Ce să mai citesc frate Geantă, eu stau cu unii d’ăstia în casă de 26 de ani!”. Apoi i-a distrus! Apoi eu am înțeles că nu Dumnezeu era de vină că ea călcase pe de lături peste două decenii! Bine că îl întâlnise cu adevărat pe Isus! Ea dar soțul, socrii? Cusururile sunt mari când dragostea e mică…

Era duminică după amiază când am plecat de la o nuntă din Bihor. Și, undeva spre granița cu Aradul am făcut pană. Atunci abia am aflat că mașina mea nu are roată de rezervă! Fierbeam. În plin câmp. La 35 de grade C. Nu doar că mai aveam 600 de km până acasă dar trebuia să ajung la biserica din Ghioroc. A oprit un bărbat frumos. Manierat. Îmbrăcat sport. M-a ajutat cu tot ce avea el pe la mașină. Apoi a plecat să caute o vulcanizare. Soția lui, o femeie ce fuma plictisită, a venit la mine și m-a întrebat curioasă: “Da’ dumniavost’ sunteți oarece pastor penticostal? V-am ghicit după cum ați grăit cu polițistu”! Bărbatul frumos care oprise era polițist! Era al doilea ei soț. Primul fusese… din biserică! Dar, ca și vânzătoarea cu mărturia de mai sus, bihoreanca primise bătăi (de la soț și de la soacra “pocăită”) ca la armată! După ce am avut o discuție cu ea ca Mântuitorul cu samariteanca lângă fântâna dela Sihar, am strigat: “Isuse Doamneeee, de unde tot găsim piroane să te țintuim în inimă?” Căci neconcordanța dintre ce spunem și ce suntem îl crucifică permanent pe Hristos! Prin urmare semnul crucii pe spate poate fi semnul diavolului din inimă!

Zilnic ne intersectăm, voit sau involuntar, cu oameni care nu ne-au mai văzut niciodată. Sau care ne cunosc profund, în mici amănunte. Ce văd ei la noi? Cu ce ieșim în evidență,  mai ales cei ce sunt ambasadori ai Celui Sfânt pe pământ? 

Oriunde a călătorit Hristos oamenii se îmbulzeau. Lăsau totul baltă și se duceau să-L întâmpine. Pentru că spre deosebire de ceilalți învățați ai lumii, ei vedeau în El pe Dumnezeu. Îl reflecta integral pe Tatăl Lui. Pentru că, vrem sau nu, oamenii văd în noi cine ne este tatăl! 

CH Spurgeon zicea că “s-ar cuveni ca vecinii să ne servească drept oglinzi în care să ne vedem cusururile și astfel să îndreptăm la noi ce am văzut rău la ei!” Ce n-a spus prințul predicatorilor e că și vecinilor, și celor de departe, noi le suntem niște oglinzi. În care după ce privesc oamenii se corectează. Sau fug de rup pământul! Nu doar de noi. Nu doar de biserică. Ci de Dumnezeu!

Nicolae Geantă

Bergamo

#nickbags.ro (Instagram)