youtube

caritate

duminică, 3 iulie 2022

Poate Dumnezeu să uite bătrânii? - de Nicolae.Geantă

Stă pe o bancă la umbra unei umbrele. Cu parul alb vâlvoi pe sub basma, cu rochia înflorată și ciorapii negrii rupți ce trec prin niște șlapi. Cu fața plină de zâmbete. Dar plină de riduri. Oricât ai fi de frumos la bătrânețe faci riduri. Ravene faciale. Ele sunt semne că pe sub obraji nu au curs numai trandafiri, șeicuri, șezlonguri, ci și zbucium! Mult…

“ Îmi spui și mie mamă unde e strada Griviței?”, se adresează bunicuța unei femei cu pălărie de paie care vinde înghețată la toneta sub a cărei umbrelă e găzduită. Femeia mormăie ceva. Băbuța n-o aude. Nici eu. Bătrâna repetă. Iar femeia o repede. “Pleacă de aici! Mă obosești!” Obrăznicie rece oltenească. Pardon, femeiască.


Certată cu mânie proletară băbuța începe se plângă. Lacrimile i se împreunează în barbă. Îmi e tare milă de ea. Poate e singură. Neînțeleasă. Poate că ea vrut doar să socializeze cu cineva în afară de pereții goi de acasă. Poate chiar are nevoie de ceva. Poate…


“Vrei o înghețată bunica?”. “Păi n-are maica bani!”. “Nici nu vă trebuie!” Îi iau un cornet cu caramel. Și mie așijderea. Bătrâna îmi mulțumește cu lacrimile încă nezbicite și cu mâine tremurând. Mă așez lângă ea. Are două plase cu cumpărături. Un suc, ceva pâine, roșii… 


“De ce e rea cu mine domnu’, că nu am jignit-o cu nimic! De ce atâta răutate? Am muncit cum numai eu știu în uzină la Sadu, și acum toți mă zburătoresc mamă, toți mă ceartă”, spune bătrâna izbucnind în vulcan de lacrimi. Am venit la piață să-mi cumpăr ceva de mâncare și de căldură asta mare nu mai pot ajunge acasă! Și femeia asta mă ceartă fără să îi fi făcut nimic rău!” Lacrimile i se amestecă în înghețată. Mie la fel. Bătrânii României sunt singuri. Uitați. Îmbrăcați prost, flămânzi și cu un izvor de lacrimi. Dezavantajați. Ei care au dus cumva greul când noi eram mici. Și mai ales când era comunism.


“Vrei să îți răspund bunica? Oamenii sunt răi pentru că s-au depărtat de Dumnezeu! Cu cât suntem mai departe de El cu atât suntem mai răi!” Fața i se înseninează. “Am bănuit eu ca dumneata ești un om de ispravă! Te văd curat, frumos… Da, nu ești de pe aici?”


Și bătrâna îmi deapănă povești. Are 78 de ani. O fată inginer în București, și două plecate departe. Soțul și l-a îngropat acum 10 ani. Are două apartamente dar sunt goale. Mai vine un nepot pe la ea. Dar o ucide singurătatea. Și nepăsarea celor din jur. Moare de două ori. Vine zilnic în Piața Centrală din Târgu Jiu. Cumpără ceva de mâncare și pâine să hrănească porumbeii. “Sunt și ele suflete mamă! Dar de unde ai zis că ești? Din Prahova? Așa de departe?” Bătrâna e simpatică foc. E hazlie. Iar când zâmbește se vede că nu mai are deloc dinți. Dar zâmbete bătrânilor așa sunt frumoase…


Vin fetele de la liceul meu. Un pluton. Ne vede împreună pe banca de lemn. Se opresc. Zâmbesc. O iubesc pe băbuță de la prima vedere. Camelia îi mai cumpără o înghețată, Cristina îi oferă un juice rece, Oana ne face o fotografie. “Ce frumoase sunteți mamă! Sunteți vedete!” 


Doamna de la înghețată e puțin jenată. Nu se aștepta ca  băbuța să primească atâta simpatie după ce ea a afurisit-o! Bunicuța nu mai are lacrimi. Ci doar zâmbete puțin șterse, înghețată topită pe barbă și pe mâini! “Nu mai pot să mănânc maică! Pune-mi-o în traistă!” Pentru ea nu contează că se topește. Ci să o aibă acasă!


Bâtrâna ne povestește cum a lucrat soțul ei la mină, cum ea a fost CTC-istă la 3 schimburi în uzină, cum a fost nevoită să migreze din Cadrilater după Al doilea Război Mondial. “Sunt refugiată de copilă!” Iar plânge… Apoi mă întreabă de copiii mei, de soție. Îi arăt o fotografie. Zâmbește larg. “Ai niște regine!”. “Dumnezeu m-a binecuvântat!” “Da mamă, așa e… Dumnezeu drăguțu’!”   


Tinerii freamătă. Vine autocarul. Bătrâna se întristează. “Plecați mamă? Așa repede?”. Pentru tineri popasul a fost lung. Plictisitor. Pentru bunicuță popasul a fost doar o secundă! O secundă din veșnicia perilor albi și-a hainelor grele. O secundă suficientă pentru un refresh. O prospețime care alimentează visul de a trăi mai departe. Sperând.


M-am ridicat și i-am dat o binecuvântare! Acolo sub umbrela de la înghețată. Dumnezeu este prezent în același timp peste tot! Liceenele au urat și ele bătrânei gânduri de bine. “Să luați note bune ca voi, mamă!”


Nu știu cât a mai rămas bătrâna în piața din Târgu Jiu. Dar știu că am lăsat-o cu durerile ei. Cu singurătatea ei. Cu lacrimile ei. Chiar așa cine șterge lacrimile bătrânilor României? Și mai știu că am plecat luând cu mine din tristețea băbuței. Mă întreb: “Oare cine își face timp s-o asculte?”


Chiar așa: poate Dumnezeu să uite bătrânii? Dar noi de de putem?


PS: E duminică. E Iulie. 35 de grade C. În seara asta Dumnezeu nu mi-a predicat într-o biserică. Ci într-o piață! Și culmea, azi Dumnezeu a fost o… femeie! 


Nicolae Geantă

Târgu Jiu - Horezu

2 comentarii:

  1. Pe cât de frumos pe atât de emoționant, inspirându-mi și un sentiment minor de durere pentru ca nu toți oamenii sunt asa. Am cunoscut și eu o bătrânică, are 73 de ani, am rămas prietene de cateva luni de zile și mereu ma duc pe la ea, chiar și mâine, doar sa mi povestească dorul de tineretea ei, durerile, ca nu are copii. O ascult cu drag mai ales când îmi canta romanțe, ea amintindu-și de "iubirea vieții ei". Un gest mic făcut de mine ce pe ea o bucura, simplul fapt ca o ascult, aceasta ascultare fiind atât de însemnată pentru bătrânii singuri din România.

    RăspundețiȘtergere
  2. Deja mi-e dor de mama, 78 de ani !
    Mulțumesc Nicu!
    Da, enigmatici și cuminți... bătrânii noștri au lacrimi în ochi!

    RăspundețiȘtergere