
Nu știu dacă
domnul Caramitru Jr a crezut în ceea ce-a scris. (Că și-ar dori bisericile
închise e altă poveste existențială a sa). Dar, din derapaje ca ale domniei
sale, bisericile (oricare, oriunde ar fi ele) pot suferi opresiuni. Nu sunt de
acord cu toate practicile religioase ale ortodocșilor (pentru că nu au
argumente biblice de ce fac ceea ce fac), dar să cedeze Biserica în fața presiunii străzi este cea mai mare înfrângere!
Este primul pas făcut în spate, în atacul nebun al lui Antihrist. De 2000 de
ani virusul antihristic asta urmărește: închiderea bisericilor! Iar dacă acum a
apărut o retragere în fața unui fake-news, mai târziu, în fața unei realități
va fi o îngenunchere totală!
Ori de câte ori
Biserica a cedat în fața presiunii străzii s-au înregistrat erori grave care
ne-au costat pe toți. S-a legiferat avortul, apoi divorțul, recăsătorirea, ori homosexualitatea...
S-a făcut imixtiune politică (sub comunism), s-au scos simbolurile creștine din
școli, s-a renunțat la religie, s-a scos Dumnezeu pe tușă! S-au îngroșat
rândurile ateilor, ale securiștilor și ale seculariștilor! Și alte un milion de
probleme...
Când Biserica
bate în retragere, cei ce luptă împotriva ei avansează. Nu știu dacă Patriarhul
României a făcut declarația sub presiune, sau a vrut numai să iasă „basma
curată” dintr-o dispută în care a fost târâtă involuntar instituția ce-o
păstorește. Dar știu că dacă domnia sa cedează, va da aripi dușmanilor lui
Hristos. Și, prin urmare să nu trezim cumva că vreun „bezmetic al tranziției”
va cere oficial să se închidă bisericile! Toate confesiunile! (Într-o zi Antihrist va cere asta!)
Niciodată în
criză bisericile nu s-au închis! Căci tocmai în criză oamenii au nevoie mai
multă de rugăciune, de îmbărbătare reciprocă, de aprinderea Duhului Sfânt în ei!
Bisericile nu au cedat nici în fața marilor dictatori: nici Nero, nici
Dioclețian, nici Revoluția Franceză, nici Hitler, nici Stalin, nici Ceaușescu,
nici tot comunismul nu au reușit „performanța” să oprească bisericile de la
închinare! Pentru că Biserica e mereu deasupra lumii. Fiindcă e lumina ei!
Nu știu de ce
Patriarhul a cedat presiunii străzii atâta vreme cât niciun restaurant nu a
făcut-o, niciun mall nu e închis, niciun tramvai și nici Metrorex-ul nu sunt oprite! Și acolo
oamenii chiar se înghesuie... Dar, îl rog să privească aluzia domnului
Caramitru jr ca o imensă provocare: mai are Biserica viruși cu care molipsește lumea?
Când Biserica
cedează la presiunea străzi o singură întrebare îmi pun: oare se mai încrede în
Dumnezeu?
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu