Zilele acestea
trăim o psihoză mai rar întâlnită. Tensiune care urcă în mod constant. În
sânge. Pe străzi. Și acasă. Frici. Carantine. Lupta cu un dușman nevăzut. Presiune
asupra creierelor. Anxietate... S-au înmulțit situațiile dramatice. Economiile (s)cad,
globalizarea ne erodează, fericirea familiei se duce pe apa sâmbetei. Oamenii
devin mai irascibili, mai mânioși, mai tulburați. Trăim prietenii de „un
strănut distanță”, cum îmi spunea Mihaela Mănescu deunăzi.
Mai mult ca niciodată avem nevoie de încurajare. De autoîncurajare. „Păstrează-ți calmul și mergi
mai departe!”, ar trebui să ne sune în urechi. Să-l avem în fața ochilor. Cum
să-l păstrez? Crezând că Dumnezeu are totul în control! Când Iov a trecut prin
furcile caudine nu primea răspuns la rugăciuni. Dar Dumnezeu era deja acolo. Și
după un timp a înțeles că dacă are grijă de tot ce mișcă sub soare, are grijă
și de el!
Ține-ți mintea
liberă și mergi mai departe. „Dumnezeu nu provoacă durerea, dar cu siguranță
are un scop cu ea!”, zicea Max Lucado. Soția mea argumentează zilnic cu Psalmul
4:8 „Eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai liniște
deplină în locuința mea!”
În situații de
criză, cine gestionează mai bine, nu înseamnă că e mai vizionar, mai curajos,
mai ambițios. Ci că își poate păstra calmul când cei din jur nu-l pot păstra!
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu