Duminică avem în
Biserică Sărbătoarea Mulțumirii sau Ziua Mulțumirii. Dar mulțumirea n-ar trebui
să fie o sărbătoare ci o atitudine. Înainte de a fi un sentiment mulțumirea e o
datorie. Buruienile cresc singure dar florile trebuie cultivate. Mulțumirea, o
floare rară pentru că noi credem că ni se cuvin o sumedenie de lucruri. Viața,
sănătatea, pâinea, un prieten, ziua de azi, soarele de octombrie.
Într-o lume plină de
nemulțumiți (de felul cum arată, cât au, pe cine au) e vremea să lăsăm să se
înțeleagă că avem o atitudine de extratereștri veniți de pe planeta gurii până
la urechi. Singura nemulțumire permisă în Scriptură este cea față de nivelul
spiritual. Mulțumit de ceea ce ai, nemulțumit de ceea ce ești. Pavel zice să
mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Dacă luăm de bună porunca asta,
ar trebui să-I mulțumim și pentru citostatice.
Am ajuns la concluzia
că mulțumirea nu-i altceva decât o pereche de ochelari de cal cu care vedem
voia lui Dumnezeu ca pe o obligație de a mulțumi Lui pentru tot și toate.
Anul trecut când am
vrut să iau și eu o farfurie cu parizer și chiftele de la sărbătoarea bisericii
ca să am cu ce socializa, mi s-a spus că nu a mai rămas nimic.
Am mulțumit lui
Dumnezeu că am frați sănătoși. Și mai târziu am mâncat pizza, ajungând la
concluzia că unui vegan nimeni nu i-ar fi luat mâncarea de sub nas…
"Si Isus crestea în întelepciune, în statura si era tot mai placut înaintea lui Dumnezeu si înaintea oamenilor."
RăspundețiȘtergereUn Weekend magic, draga Nicu !