youtube

vineri, 1 iunie 2018

Nicolae Geantă - Special pentru 1 iunie - Aveți o tolbă cu săgeți...


Aveți o tolbă cu săgeți – de Nicolae. Geantă

Gabriela, o adolescentă de 16 ani s-a sinucis. Nu din cauza drogurilor, nici a prostituției. Și nici a demenței. Ci din cauza... mamei! Care plecase în diaspora când era mică și nu s-a mai întors!

72% din copiii României sunt săraci. Adică locul 1 pe glob între țările dezvoltate (UE +USA). 400.000 de minori trăiesc în familii cu un singur părinte! 40.000 de copii au abandonat școala în România, pentru a merge la muncă ori la cerșit! Adică vreo 10% din total. 80.000 de copii au un părinte în străinătate, iar cca 30.000 de copii români au ambii părinți plecați din țară. Alte zeci de mii sunt în diaspora. (Acolo, nu sunt nici 100% români, nici integral alogeni. După ce s-au chinuit ceva timp singuri în țară, sunt batjocoriți în școlile străinilor. Unii, s-au chinuit ceva în România fâră părinți, apoi în diferite state ca emigranți, sau când părinții s-au mutat în alt stat european, fie au venit înapoiau trecut printr-al treilea șoc!) 11 la 1000 este mortalitatea infantilă. Cum ce loc în UE? Primul!
Copii sunt tolba noastră cu săgeți spune psalmistul. Dar odată trase, săgețile nu se mai întorc înapoi. Unde cad, acolo rămân! Fără săgeți, ori cu ele trase aiurea, nu se câștigă războaie. Iar fericire nici atât!

Copiii sunt o bombă cu ceas. Într-o zi pot face totul praf. Și la ce ne-ar folosi să avem tot pământul dacă ne-am pierdut copiii? Ce bucurie să aibă bisericile pline, dar cu pruncii în discoteci? Ce părinți împliniți am fi dacă ei au plecat departe și nu mai vin niciodată să ne treacă pragul? Sau ce realizări are o familie ce și-a ucis pruncii în avort, în nepăsare, în înfometare... Poți avea 10, dar ce fericire dacâ unul singur e numai necaz, durere, întristare?

E ziua lor astăzi și Guvernul s-a gândit să dea o zi liberă. Copiii au nevoie de timpul nostru petrecut cu ei. Dar au nevoie de relația noastră afectivă. Au nevoie de încurajările noastre. Au nevoie de modele. Dar copiii au nevoie și de Hristos!

Investiți în copii. E singura bogăție pe care n-o mănâncă moliile, care nu ruginește. E singura comoară ce-o putem lua de pe pământ în Ceruri! Sau în... pierzarea veșnică!
Într-o zi ei vor zbura. Vor părăsi cuibul. Unde?

La mulți ani tuturor copiilor! Oriunde vă găsiți, oricine ați fi!



urmărește și 
***
***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu