youtube

vineri, 29 iunie 2018

Azi ne rugăm pentru Ionela

Ionela e o femeie de aproape 60 ani. Este grav bolnavă. Medicii nu i-au mai acordat nicio șansă. A fost trimisă acasă. Fiica ei a trebuit să vină din Italia s-o îngrijească. Căutând pe internet a dat peste muzica fraților de la Toflea. Și prin ei a dat de mine. Mama ei dorea neapărat sa se mărturisească unui pastor! Am ajuns la ea pe 12 Iunie, după sute de km parcurși. Am plâns împreună. Ne-am rugat. (Am apelat  să mă sprijine pentru asta la peste o sută de frați). I-am făcut ungerea. Femeia și-a predat viața Domnului! Dar cel mai uimitor lucru a fost rugăciunea sa. Deși are metastază (ultima fază), Ionela nu a cerut nicodată în rugăciune vindecare!!! Spunea numai: “Ai milă de mine Doamne! Iartă-mă! Nu mă lăsa aici!”.

Am plecat acasă fericit. Mai ales că s-a întors la Domnul și fata sa venită din Italia. Am vorbit cu ele de mai multe ori, telefonic. Am rugat un pastor din orașul ei să o viziteze! Și biserica lui a fost lângă ea. Apoi Ionela a ajuns iar la spital. La începutul săptămânii acesteia fiica ei mi-a spus că Ionela nu mai poate vorbi! Nu mai mănâncă, nu bea decât putină apă, nu mai cunoaște pe nimeni... am regretat ca am vorbit prea puțin cu ea!

I-am spus să mă țină la curentu cu starea mamei sale!
Dar ieri pe la 17 m-a sunat Ionela! Își revenise! Era singură, în spital, fără fiica ei!

Nu știu prin ce va trece în viitor dar vreau să vă rugați cu mine pentru ea pentru ea! Dumnezeu poate face orice minune! Trebuie doar să credem!

****
1 Iulie 2018 ora 3,35 Ionela a trecut la Domnul! Dumnezeu să îi mângâie și mântuire familia!
Mulțumim tuturor celor ce v-ați rugat!
Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu