Era a zecea arătare după Înviere. Și a patruzecea zi de umblat înviat printre martorii ce căutau dovezi (Fapte 1:3). Totuși, niciunui neucenic nu i s-a descoperit. Până atunci Se arătase ca să le dovedească învierea. Și să le vorbească despre Împărăția Ceruruilor. Acum se arăta ca să urce la veșnicie. Vorbele nu au niciodată efectul scontat fără fapte. Nici măcar la Dumnezeu!
Ucenicii au rămas ca la dentist când un nor l-a răpit din fața ochilor lor. Îl văzuse mergând pe mare ca pe alei pietonale, trecând prin uși încuiate ca prin fum, stând în talk-show cu Moise și Ilie, înviind și înviindu-Se, dar să zboare fară aripi?
Când s-a înălțat Domnul, ucenicii I s-au închinat. Acum era Dumnezeu. Când a înviat fuseseră sceptici. Arunci era doar rabuni. Când a fost răstignit și i-a lăsat singuri au plâns și s-au ascuns ca potârnichile. Când S-a înălțăt la Cer s-au bucurat și au devenit lei neînfricați. Înălțărea dovedește dumnezeirea Lui și extracurajul nostru.
S-a înălțăt să stea la dreapta Tatălui. Până la înălțare nu știai de unde să-L iei: din Galileea, Ierusalim sau Via Apia din Roma. Acum e pentru toți la tronul lui Dumnezeu. Dar nu să judece încă, ci să mijlocească!
S-a înălțat Fiul ca să ne trimită Duhul. Fiul venise numai într-un loc, Duhul este pretutindeni!
S-a înălțat ca să ne asigure că ne vom înălța la rândul nostru. Hristos, prin Înălțarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale și putere, ca omul sa ajungă la această stare, spunea Sf. Isaac Sirul. Așa putem înțelege paradoxul: Hristos este înălțat și în drum spre înălțare cu fiecare dintre noi.
Nicolae.Geantă
Basel - Mulhouse, CH-F
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu