Prietene, sunt veacuri de când un chip de fum
a scris aceste lacrimi ce tu le cânţi acum,
demult e iar ţărână condeiul ce le-a scris
şi visul ce le-atinse demult e iarăşi vis!
S-a reîntors în sine cuvântul liniştit
ca raza iar în floare când fructul s-a-mplinit,
ca norul iar în mare când rodul şi-a adus,
- dar Harul şi Iubirea din ele n-au apus!
Lumina şi Iubirea ţi-aduc acest mesaj
răzbind prin Timp şi luptă cu neclintit curaj,
tot ce-i din ele-n tine va tresări cântând
şi-acelaşi duh va creşte şi-n tine-acelaşi gând.
Deschide-ţi larg fereastra spre-aceste dragi grădini,
cu-a suta primăvară ţi-aduc aceiaşi crini,
aceleaşi raze calde şi-acelaşi cer deschis
înveşnicite-n ele, din clipa când s-au scris.
Priveşte-mi-le tainic şi-atinge-le pios
că e sfântă şi eternă iubirea lui Hristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu