Poveste de Crăciun (1) : Cei trei cedrii

O veche legendă povesteşte că în mândrele păduri de odinioară ale Libanului au răsărit trei cedrii. Arborii aceștia uriași cresc anevoios, astfel că au petrecut împreună veacuri îndelungi cugetînd la viaţă, la moarte, la natură, la oameni. Au asistat și la măreția lui Solomon, și la războaiele asirienilor, și la ura declanșată de Izabela și Ahab lui Ilie, și la apariția alfabetului, și la trecerea caravanelor încărcate cu pânzeturi colorate.

- După toate cîte am văzut - zise primul cedru,  vreau să fiu prefăcut în tronul celui mai puternic împărat de pe pămînt. 

- Mie mi-ar plăcea să fac parte din ceva care să schimbe pentru totdeauna Răul în Bine, spuse cel de-al doilea. 

- În ce mă priveşte, aş vrea ca oamenii, ori de cîte ori mă vor privi, să se gîndească la Dumnezeu, a fost dorința celui de-al treilea. 

S-a mai scurs o vreme şi s-au ivit nişte tăietori de lemne. Cedrii au fost tăiaţi şi încărcaţi pe o corabie ca să fie duşi departe. Fiecare dintre cedrii avuse o dorinţă, dar realitatea nu întreabă niciodată ce-ar avea de făcut cu visele; primul a slujit la construirea unui adăpost pentru vite, iar prisoasele i-au fost folosite ca să proptească fînul. Al doilea copac a devenit o masă foarte simplă care a fost vîndută apoi unui negustor de mobile. Întrucît lemnul celui de-al treilea copac nu şi-a găsit cumpărători, a fost tăiat şi stivuit în depozitul unui mare oraş. 

Nefericiţi, ei se tînguiau: "Lemnul nostru era frumos, dar nici unul nu şi-a găsit ceva frumos ca folosinţă." 

S-a mai scurs o vreme şi, într-o noapte spuzită de stele, o pereche care nu-şi putuse găsi nici un loc unde să se oploşească, s-a hotărît să-şi petreacă noaptea în staulul ce fusese construit din lemnul primului copac. Femeia striga în durerile facerii şi în cele din urmă a născut chiar acolo, aşezîndu-şi pruncul în fînul şi printre lemnele care-l sprijineau. 

În aceeaşi clipă, primul cedru a înţeles că visul îi fusese împlinit: acolo era cel mai mare dintre toţi împăraţii pământului. 

Ani de zile după aceea, într-o casă modestă, mai mulţi bărbaţi s-au aşezat în jurul unei mese care fusese făcută din lemnul celui de-al doilea cedru. Unul din ei, înainte de-a începe ceilalţi să mănînce, a spus cîteva cuvinte despre pîinea şi vinul pe care le avea în faţă. 

Şi cel de-al doilea cedru a înţeles în aceeaşi clipă că el susţinea nu doar un pahar şi o bucată de pîine, ci legămîntul dintre om şi Dumnezeire. 

A doua zi, au fost scoşi doi dulapi din cel de-al treilea cedru şi aşezaţi sub formă de cruce. Au proptit-o într-o fundătură şi după cîteva ceasuri au adus un bărbat crunt rănit şi l-au pironit pe lemnul ei. Îngrozit, cedrul îşi plîngea moştenirea barbară pe care i-o lăsase viaţa. 

Nu trecuseră nici trei zile, şi cel de-al treilea copac şi-a înţeles totuşi menirea: bărbatul care fusese bătut în cuie pe el era acum Lumina care lumina totul. Crucea înjghebată din lemnul lui nu mai era un simbol al torturii, ci se preschimbase într-un semn de victorie. 

Cum se întîmplă totdeauna cu visele, cei trei cedri din Liban şi-au văzut împlinindu-li-se soarta dorită, dar nu aşa cum îşi închipuiseră ei că avea să fie. 

* după o istorisire a celebrului scriitor catolic brazilian Paolo Coelho