ProSefora

youtube

joi, 24 iulie 2014

Păcate extreme. 1. Senzualitatea – viața cu bulină roșie – Nicolae Geantă

Senzualitatea este o înclinare spre plăcerile trupești. O atracție spre sensibilitate senzorială. Grecii o numeau hedonism. Latinii o numeau erotism. Românii o strigă sexualism…

Societatea modernă e sugrumată de senzualitate. Trăim o cultură care se mândrește cu obsesia pentru sex, pentru atracții de intimitate. Priviți numai în jur: televiziunile, internetul, pressa, reclamele. Sunt sugrumate de senzualitate. Cel mai accesat cuvânt pe google (pornografia) face referire la senzualitate. Vremea nu poate fi prezentată decât senzual, Gazeta Sporturilor la fel. Până și pe chibrituri apare hedonismul ca stil de viață. În pictură, în sculptură, nudurile sunt cap de afiș, în muzică e musai și ceva limbaj obscen, pe stradă se vorbește vulgar, în școli viaţa fără perdea e la ea acasă, la emisiuni cu vedete se debitează trivialități (!) ...  

Taman în acest iureș al promovării senzualității (până și poeți de anvergură ca Eminescu, Brumaru, Geo Bogza sau Cărtărescu sunt promotorii erotismului!) trăiesc tinerii noștrii. Această generație a căror viață ar trebui, zi cu zi, marcată cu bulină roșie! Agresați de imoralitate, invitați să guste din ea, creștinii trebuie s-o condamne, să înfiereze fanteziile hedoniste. Apoi să le arunce la lada de gunoi…


Uneori senzualitatea este declanșată de curiozitate. Nu-i lucru păcătos curiozitatea în sine, dar ea stârnește pofte. Și pofta naște păcat. Iar păcatul e moarte spirituală. Senzualitatea stârnește simțurile fără nici o promisiune… Ea lasă emoțiile, simțurile, gândurile confuze, spune Josh McDowell. Fanteziile hedoniste măresc dorința unei personae de a fi stimulate în acest fel, până ajunge dependent de fascinația respectivă. Sau la renunțare.

În predica de pe munte Hristos a atacat la baionetă senzualitatea: „Aţi auzit că s-a zis în vechime: să nu preacurveşti. Dar Eu vă spun, că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:27-28)

Băieții declanșează senzorii prin privit. O singură privire e de ajuns să ai jăratic sub tălpi. Apoi se declanșează hipotalamusul în corp, și orice înger poate deveni un demon! Fetele măresc gradul de risc prin modă. Vestimentația sumară, mulată, decolteurile cât văile dintre munți, sprâncenele smulse, buzele îngroșate, botoxul, încălțămintea cu toc (întărește piciorul) sunt trendy, dar… crează victime! Ucid involuntar de cele mai multe ori. Nu și nevinovat.

Dumnezeu se chinuie să ne îmbrace și diavolul să ne dezbrace, spunea fratele Vladimir Pustan. Noi de cine ascultăm?

“Fugi de poftele tinereţii Timotee”, a strigat bătrânul Pavel din spatele gratiilor spre sfântul convertit din copilăriile. Pentru că te depărtează de Dumnezeu. Senzualitatea e atac diavolesc. Este mecanismul prin care cade cineva. Fie el și sfânt! Vasile cel Mare a strigat odată: “femeie n-am avut, dar fecior nu mai sunt!” Senzualitatea este linia subțire care impinge spre alte păcate extreme: pornografie, autosatisfacere, relații intime premaritale, adulter, homosexualitate…


E goană teribilă după senzualitate. După pavoazarea exteriorului. “Să arătăm bine!” Paradoxal am văzut mulţi oameni frumoşi în coşciuge! Iadul e plin de oameni ferchezuiţi…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu