Fundaţia CIREŞARII

vineri, 11 iulie 2014

Precum în cer și pe pământ - de Vladimir Pustan

În cer s-a tăcut (Apocalipsa 5). Nu știm câtă vreme a fost tăcere deplină, pentru că cerul e dincolo de timp. Nu știm nici cât de deplină, pentru că Ioan plângea… Cert este că s-a tăcut.


În cerul plin cu laude, fâlfâiri de aripi de îngeri și tropăitul cailor albi pe drumurile de aur. Totul amuțit… Pentru că nimeni nu era vrednic să deschidă gura, decât doar să plângă.

Ioan – singurul om care a plâns în cer chiar dacă numai în duhul…

Duminica trecută în una din bisericile noastre mici de țară, un tânăr venit dintr-un alt județ a ținut o predică. La sfârșitul slujbei ”responsabilul” bisericii s-a ridicat în picioare și a pus o întrebare tulburătoare: ”Întrucât fratele e de departe cine dintre voi îl duce să-i dea ceva de mâncare?” Și s-a făcut tăcere… Exact ca în cer… Dar nimeni nu plângea… Indiferent cum a fost predica tot merita o farfurie de mâncare. ”Responsabilul” nu trebuia să pună întrebarea. Trebuia să-l ducă acasă la sarmalele conjugale, că de aceea e ”responsabil”.

Este clar că dragostea unora pentru ceilalți nu mai are nici valoarea unui hamburger.

Tăcerea cerului a însemnat mântuirea noastră. Tăcerea noastră înseamnă dezastrul final. Biserica nu are voie să tacă sau să nu întindă o mână…

De aceea vorbiți și faceți… Ca să nu plângă cerul…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu