youtube

miercuri, 5 septembrie 2012

Pilda chibzuinţei -Nicolae Geantă

Text: Matei 25: 1-13 - Pilda celor 10 fecioare
Inventio

Ilustraţie: O televiziune din Australia a prezentat un filmulet din Thailanda. Un cameraman australian, s-a urcat pe o stâncă de cca 200 m să filmeze peisajul exotic al staţiunii. Pe mare, nişte pescari cu bărcile, prindeau calamari. Deodată cameramanul a sesizat că marea se retrage mult. În urma retragerii apei, zeci, sute de calamari se zbăteau pe uscat. Pescarii au sărit din bărci şi adunau crustaceele. De obicei, într-o zi întreagă nu prindeau mai mult de 5-6 bucăţi, adică 5-6 $. Acum, puteau să-şi umple sacii. Vedeau numai zeci, sute de dolari. Deodată, cameramanul a văzut că se apropie tsunami. A început să strige cât îl ţinea gura la pescari. Să-i avertizeze. Ei însă, cu ochii la calamari. La venit. La bani. „Mai este timp”, a fost deviza lor. Dar, în câteva secunde, i-a înghiţit valul uriaş. Cu bărci, cu calamari, cu totul. Viaţa le-a atârnat de un singur moment de chibzuinţă. Însă, le-a lipsit...



Iubiţilor, astăzi societatea, şi chiar biserica suferă din ce în ce mai mult de nechibzuinţă. De lucruri în oridine, de trăit ca la carte. Viaţa a devenit alandala. Majoritatea oamenilor recunosc asta, însă moto-ul dumnelaor este: „Va veni o zi să ne ordonăm”! Şi nu o fac.

Cunoaşteţi oameni care spun că se schimbă? Care plâng în faţa amvonului, care-şi iau angajamente solemne în sanctuar, şi de a doua zi...

Dispozitio

Pilda pe care v-am citit-o, despre cele 10 fecioare, ne vorbeşte despre faptul că poţi aştepta o viaţă întreagă Mirele Ceresc, dar dacă în ultima secundă nu eşti pregătit, ai pierdut toată petrecerea. Şi veşnicia. Nu din cauză că Mirele a întârziat, nu din cauză că la uşă erau paznici „răi”, ci din cauza lipsei de veghere!

1. Trăiţi chibzuit, nu nechibzuit

Pilda ne vorbeşte despre 10 fecioare. Toate aveau candele. Toate aveau haine de nuntă. Toate au aţâpit, şi toate s-au trezit. Numai că 5 dintre ele au lucrat neînţelept. Biblia ne spune fără chibzuinţă. Chibzuinţa este examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită, măsurată bine, socoteala tuturor eventualităţilor, gândire (logică). Biblia engleză, numeşte aceste fecioare „fullish”, adică „proaste”. E o prostie să stai la 12 noaptea cu candela în mână şi să nu ai cu ce-o aprinde. E ca şi cum ai schia fără zăpadă!

Dumnezeu ne-a chemat la o viaţă chibzuită, nu să facem prosti.

Cum e posibil să jurăm dragoste lui Hristos, şi să continuăm în păcat, în minciună. Cum e posibil să plângem în biserică şi apoi să jertfim idolilor? Sunt persoane care renunţă la băutură, la ţigări, la adulter. O perioadă... Apoi?

De ce nu trăiesc oamenii chibzuit, ci prosteşte? Pentru că „nu se tem de Dumnezeu”! Proverbe 1:7 „Frica de Domnul e începutul ştiinţei”, înţelepciunii pe româneşte. Şi dacă nu ne mai e frică de Domnul, atunci inventăm un alt Dumnezeu, o altă Biblie, un alt creştinism. Priviţi la creştinismul din România. Unde cere Biblia să pui lumânări, să cumeri icoane, amulete, tămâie? Unde cere să sărbătoreşti o zi anume, să te înfrânezi de la anumite mâncăruri, de la căsătorie? Unde cere să ţipi la rugăciune să crapi tavanul? Să urăşti pastorul, fratele ce e mai bine văzut ca tine, să nu acorzi iertare celor ce greşesc în biserici? Unde scrie să defăimezi, să înroşeşti telefonul cu „ştiri despre fraţi”, să fi barometrul predicilor, termometrul stării bisericii? Vă spun eu: nicăieri. Dar trăim aşa, atunci când nu ne mai temem de Dumnezeu!

Lupta creştină nu se dă numai de Paşti, de Crăciun, duminica sau în bisrică la rugăciune. Ci de luni până duminică, 7 zile /7, 24h/24.

Oamneii ne ştiu dacă suntem sau nu copiii lui Dumnezeu. Dacă trăim sfânt, chibzuit. Într-o zi în piaţa Centrală a oraşului o fetiţă de vreo 5 ani, când m-a văzut de departe a strigat: „Mami, uite pe fratele care ne-a predicat la biserică”. Şi culmea, copilul era din... Canada. Tot oraşul a întors capul. Dacă era acolo un singur om, unul singur care să spună: „vorbeşte, dar trăieşte?”.

Ilustraţie: Fratele Franco Petrone, de la Micălaca, Arad, a spus că a văzut un anunţ în ziar: „Angajez şofer pe TIR. Exclus pocăiţi”. Şocat a sunat patronul. De trei ori i-a respins, argumentând că nu mai are ce discuta cu nici un pocăit. A patra oară, Franco a spus: „Domnul patron, sunt pastorul unei biserici. Mă interesează ce anume v-a determinat să daţi acest anunţ”. „D-le pastor, 3 pocăiţi au lucrat la mine. cele mai mari probleme în firmă, ei le-au făcut”!

Iubiţilor, nechibzuinţa noastră loveşte nu numai în noi, ci în Evanghelie. Şi Necuratu’ asta doreşte. O Evanghelie stricată. Nişte creştini diluaţi. Cel mai mare chin este să trăieşti un creştinism diluat. Duplicitar.

a) În schimb, Diavolul iubeşte creştinii nechibzuiţi. Ce ce trăiesc în „două luntrii” (şi cu Dumnezeu şi cu Mamona – dar nu se poate, căci urâm unul din ei! Citiţi atent Matei 7:24)! Nu sepoate să fi creştin chibzuit şi să furi, să copiezi la examene, să înjuri ca un birjar, să batjocoreşti, apoi să vi evlavios la biserică.

b) Satan urăşte creştinii chibzuiţi! Pentru că el îi vrea aţâpiţi, morţi spiritual, reci, gadareni, cimitire..., care să nu mişte-n front, să nu se roage, să nu postească, să nu-L proclame pe Hristos, să nu-L dorească pe Dumnezeu de Stăpân! Să nu intre-n biserică!

Le aduce un păcat, două, trei, nişte calamari (de exemplu) şi strigă: „fi fericit!”. Apoi îl înghite cu valul său uriaş. „Mai ţipă la soţie, mai bagă mân noaptea în buzunarul părinţilor, mai protestează faţă de păstor – ce le ştie el pe toate?”.„Nu merge la biserică ai doar 16 ani. Du-te la dicotecă. Nu veni joia la rugăciune. Tu ai casă de întreţinut, mai dă omână de glet, mai taie nişte buşteni, mai pune nişte faianţă, mai fă nişte piese, mai trage un pui de somn!”

„Dă-ţi cu stângul în dreptul”, zice diavoul. Iubiţilor, trăiţi chibzuiţi. Câţi fraţi de aici aşezaţi bocancii cu noroi în frigider, deasupra cratiţelor cu sarmale? Câte surori ţineţi mopul în bibliotecă? Câţi părinţi lăsaţi copii să doarmă cu şerpii în pat? De ce n-o faceţi? Pentru că ar li lipsă de chibzuinţă!

Tinerilor, nu copiaţi la examen! Taţilor nu vă atingeţi de pahar, de ţigară. Mamelor îmbrăcaţi-vă chibzuit. Aveţi chiar prunci mari. Nu stârniţi pofte. Fetelor, nu da-ţi cununa lui Hristos pe una de mireasă! Apoi alergaţi la tribunal şi aşteptaţi să vi se zică: „nepotrivire de caracter”. Nu fiţi fecioare ne-nţelepte! Ajunge preţul plătit de ele. Pentru voi a plătit Hristos!

2. Mai este timp

Este filosofia nechinzuinţei. Atunci când crezi că se rezolvă totul, dar... mai încolo.

Mirele zăbovea. Aşa zice Scriptura. De ce? Pentru că în lumea antică, Mirele mergea la tataăl fetei în ziua nunţii şi negocia zestrea. Dacă zăbovea, înseamnă că negocia bine. Pentru a obţine o zestre cât mai bună. Şi pentru el, dar şi pentru Mireasă. Hrisos întârzie să vină tocmai pentru aceasta. Negociză cât mai bine zestrea Miresei. „Tată, mai iartă şi pe acesta, şi pe acela, şi pe acela... Mai ai răbdare cu ei!”

Fecioarele vedeau că untdelemnul nu mai era decât de un deget pe fundul candelei, apoi cât foaia de carton, dar nu se grăbeau să umple din nou! Pentru ele mai era timp!

a) „Timpul le rezolvă pe toate” – e filosofie satanică. Este cea mai mare minciună a lui dracu’. Când vorbesc cu oamenii îmi spun: „Mai am timp d-le profesor. Ne pocăim când vom fi bătrâni”. „Da? Eşti sigur. Păi dintre creştinii din biserici care au venit la Domnul peste 75 de ani, procentul este mai mic de 0,1”! Apropos, câţi sunteţi aici în acest caz? Mâna sus.

b) „Ne pocăim ca tâlharul de pe cruce, în ultimul moment”, spun alţii. „Care tâlhar? îi întreb. Căci acolo era şi unul care nu s-a predat. Dumneata de unde şti că nu eşti ca el?”.

c) „Ne pocăim când vom fi bolnavi. În suferinţă”. Aşa a făcut şi tatăl meu. Şi, în 6 luni de zăcut la pat, cu cancer la plămâni, s-a întors de 3 ori la Domnul. Şi la cer, nu ştiu cât de pregătit a plecat. Dar să vă spun altceva. Anul trecut de Sf. Constantin şi Elena, la miezul nopţii, am ajuns la perfuzii la Policlinică. Rinichii. Cu acele în vene era lângă mine şi un bătrân. Aproape mort. Două ore decât a mormăit. Eu mă rugam, el înjura! Pe la ora 2,00, vine şi fiul său. „Tată, stai liniştit. Am vorbit cu o doctoriţă. Te internează, te ţine ceva zile aici şi te faci bine”. „Nu rămâi aci. Păi, io cum mai petrec bă, dă Constantin şi Elena, dă ziua mea să fiu în spital?”. Mentalitate pe patul de moarte!

Mai e timp să ne pocăim frate? Mai e timp să dăm 10 %, să fim buni, blânzi. Mai e timp să renunţla pofte, la invidie, la gelozie, să iert vecinii, şeful de la servicu, pe soacra mea că i-a dat fi-si casa şi nevestei mele nimic. Mai e timp. Sigur?

Ilustraţie: Odată o familiei tot refuza să participe cu ceva la biserică, Mai e timp, ziceau ei, dăm altădată ma isiune, la centrală, la săraci, la cărţile de cântări, la sandwich-uri pentru musafiri. „Se poate şi fără noi”, era deviza lor. Într-o noapte, au visat răpirea! Toţi fraţii se ridicau pe nori, el, ea rămâneau lipiţi de pământ. Miraţi că nu se înalţă, femeia a strigat: „Isuse, şi noi?”. „Se poate răpire şi fără voi!”

Mai este timp pentru pregătire fraţilor? Păi dacă toată viaţa ne pregătim, când vom fi gata? E prea târziu la 70 de ani să munceşti pentru o pensie. E prea târziu să înveţi după ce s-a dat bacu’. E prea târziu să regreţi după ce-ai divorţat.

Nu ştiu cât timp mai aveţi. Dar vă provoc ceva, am învăţat de la fratele V. Pustan. Ridicaţi mâna sus câţi aveţi peste 40 de ani. Dvs aţi început să coborâţi panta. Aţi trecut de jumătatea vieţii, iar cei de 60-70 de ani, vă spun sincer, nu ştiu cât timp mai aveţi dar ştiu că Dumnezeu vă scrie pe ultimele file ale vieţii. Citiţi Maleahi 3.. Puteţi striga „Maranatha”? Dar aveţi valiza gata !?

Iubiţilor, Evrei 9:27 scrie: „Şi după cum omului îi e dat să moară o singură dată, iar după acea vine judecata...”. Aţi auzit? Judecata.

3. Se închde uşa harului, se deschide uşa judecăţii!

Mirele a venit şi a închis uşa. S-a terminat cu harul, cu pregătirile. Cine n-a fost gata, afară a rămas. Dacă ai căscat gura în fotografie, aşa ai rămas. Dacă a venit Hristos şi ai rămas cu păcate neiertate, nemărturisite, nu intri în Împărăţie.

„Nu vă cunosc”, zice Mirele fecioarelor nechibzuite. „Dar n-am făcut noi atâtea minuni?” se vaită cei ce vor rămâne. „Aţi făcut, Minuni. Mă mir de ele. Aţi făcut, dar voi, nu cu Mine”. Ce-au mai bocit pe la uşă: „deschide-ne”. Dar răspunsul a fost: „plecaţi”. De ce? Apoc. 14:13b „Şi faptele lor, îi urmează!”. Faptele fecioarelor le-a urmat!

Cât n-ar fi dat atunci, acolo, să se-ntoarcă timpul. Au reuşit? Va reuşi cineva? Credeţi că dvs veţi reuşi?

Fraţilor, dacă dăm u examen aici şi-l picăm, nu e o fatalitate. Mai dau odată. Paşaportul, buletinul, diploma, se schimbă. Un meci are revanşă. Dar dacă pierd meciul vieţii? E cineva care l-a putut repeta!

Vine judecata lui Dumnezeu. E la uşă. Şi noi, să stăm liniştiţi, să dormim nechibzuiţi, să spunem „avem timp de mâine”?

Ilustraţie: Un văr de-al meu, prezbiter în biserica de unde fac parte, a venit într-o seară îngrozit la mine. „Era să fac infarct în pădure”, mi-a povestit. „Am fost la o căruţă de crăci. Singur. Am încărcat, şi când să leg calul am auzit o melodie. Îngerească, divină. Se apropia de mine. Creştea în intensitate. Mi-a urcat tensiunea. Mi-a crescut adrenalina. Tot venea, venea. Isuse, e răpirea, am zis. Şi eu fur lemne din pădure! Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă. Nu vreau să intru în Iad! Muzica se tot apropia de mine. Tremuram. Nu mai vedeam nici calul nici căruţa. E sfârşitul. Aici. Fără copii, fără soţie, fără fraţi. Nu mă ridicam deloc, iar muzica a ajuns lângă mine! Era fratele Costin din Sultanu. Venea singur prin pădure, seara, pentru mâine, la Adunare la noi în sat. Şi cânta cu acordeonul!”. Ce ziceţi, a mai furat vreodată lemne? Niciodată!

Iubiţilor, fecioarele au rămas afară. În întuneric. Veşnic. Belşatar a chefuit cu inamicul surpându-i zidurile. E înţelepciune? Saul a adus jertfe fără să fie preot. E înţelepciune? Soţia lui Lot s-a uitat înapoi deşi nu avea voie. Şi judecata lui Dumnezeu a venit peste ei! În ceasul în care nu gândiţi!

Concluzio

Iubiţilor, cu fiecare zi viaţa noastră se scurge, se stinge. Uitaţi-vă la calendar. Rupem filă după filă. Trăim, dar pentru cine? Pentru ce? Pentru noi? Cine ne-a învăţat asta, colegii, ziarele, Tv, Internetul, biserica? Cine?

Într-o zi, Mirele a sosit. Între noi. Pe un deal s-au ridicat 3 cruci. Pe două cruci erau doi hulitori. La poala ei unii jucau zaruri. În faţa crucii, obraznicii huiduiau. Dar în mijloc, pe o cruce, însângerat era un Om, care abia mai vorbea: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!”. „Ce fel de Om este acesta, dacă iartă şi pe cei ce râd de El în ceasul morţii?”, s-antrebat în barbă unul dintre tâlhari. „Nu cumva, nu cumva e... Hristosul? Şi eu, eu îl hulesc. Doamne, a zis cu voce tremurândă tâlharul, adu-şi aminte şi de mine când ve-i veni în Împărăţia Ta!”. „Astăzi”, a răspuns Hristos, „astăzi vei fi cu Mine în Rai”.

Timpul Lui Dumnezeu nu e mâine, ci azi. Vremea pocăinţei nu e mâine, ci azi. Ajunge, de chibzuinţa trăită până acum. Ajunge, de amănările făcute. Ajunge, de vremea tâlhăriei lui Dumnezeu.

Azi, între noi a venit Isus Hristos să ne ierte. În curând, va veni să ne ia la Cer. Nu fiţi ignoranţi. Nici cu dumneavoastră.

Un comentariu: