Dacă aş fi putut să mă opresc ieri... - Nicolae.Geantă

Un flăcău cu cercel în ureche şi cu smartphone de ultimă generaţie, a fost ridicat de poliţie zilele trecute, pentru că (mi-au spus liceenii), ar fi cochetat cu... drogurile. Mi-am adus aminte că el era unul dintre cei mai marcaţi dintre elevi, ori de câte ori le-am vorbit despre Hristos. Uneori avea ochii umezi de lacrimi. Trei ani i-am vorbit. A fost atât de aproape să se schimbe, şi n-a făcut-o. Le-am spus liceenilor că ştiu ce-şi reproşează acum la mititica: „dacă aş fi putut să mă opresc ieri”.

„Dacă aş fi putut să mă opresc ieri” - e filosofia de viaţă a tuturor ce-o dau în bară. A studentului prins în timp ce copiază, a şoferului ce trece pe verde, a tabagistului ce se trezeşte tebecist, a adolescentei cu burta la gură, a beţivului cu cancer la colon...  E filosofia saloanelor din spitale, a scării tribunalelor, a liceelor a doua zi după bac’. Dar şi-a politicienilor ce-au băgat mâna pân’ la cot în borcanul cu miere. Sau a profesorilor ce eliberează diplome false. Hoţii, criminalii, diabeticii, supraponderalii, divorţaţii, toţi strigă la unison: „dacă-aş fi putut să mă opresc ieri”!

„Dacă aş fi putut să mă opresc ieri”, e dogma de viaţă care nu iartă. Nu te-ai oprit, eşti bun de plată. Regretele nu mai contează. Lacrimile sunt de prisos. În ofsaid ai ieşit afară din joc. Asta, se penalizează. De cele mai multe ori, chiar şi în biserică!

O femeie prinsă în actul curviei a fost târâtă în faţa lui Hristos. Cu hainele sfâşiate, umilită, cu cearcăne la ochii ce-au alergat după pofte, simţea cum moartea îi cânta serenade la tâmple. O căruţă de pietre colţuroase se doreau catapultate spre capul ei. „Dacă aş fi putut să mă opresc ieri”, se gândea femeia fără nici o şansă. Iar inima i se făcea tot mai mică. Şi totuşi, uimire. Nici un pietroi n-a intersectat-o. Nimeni n-a osândit-o. Căci nimeni, nu se putuse opri ieri! Hristos o priveşte. Un singur sfat îi iese de pe buze: „Acum du-te, şi să nu mai păcătuieşti!”

E destul de simplu să-nţelegem costurile lui „dacă aş fi putut să mă opresc ieri”. Şi totuşi, nici măcar bisericile nu se opresc. Continuă slujirea în două luntre. Răceala. Sterilitatea. Indiferenţa. Bătaia cu cărămida în piept. Viaţa aproape de păcat. În păcat.

Mi-e tare teamă că în ziua aceea, când noi creştinii ne vom înfăţişa în faţa Mirelui ceresc, pe scrolul minţii multora, va trece încontinuu „dac-aş fi putut să mă opresc ieri”... 

Nicolae.Geantă