Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Colindători în tranziţie


Am avut o noapte zbuciumată. Deşi, înainte de ora 24,00 m-am rugat. Cu un ochi închis şi cu unul deşteptat, am aşteptat colindătorii...

La ora trei trecute fix m-au trezit un cârd care strigau la vecina: "Dragă domnişoară, ieşi puţin afară, dă-ne un covrig, că-ngheţăm de frig...". Chiar dacă n-are decât 20 de ani, vecina e... căsătorită! Şi pocăită! Iar colindătorii erau tacso, măsa, şi doi fraţi mai mici! La mine n-au intrat...

Câteva zeci de minute mai târziu, la alt vecin, alt grup: "A plecat la vânătoare, Domn, Domn să-nălţăm/, Să vâneze căprioare, Domn, Domn... ". Care o fi legătura cu Pruncul Isus? La mine n-au intrat.

După încă o oră, o liotă de ţigani, cu sacii de rafie la purtător, au trecut prin poarta mea. "Intrăm?", "Nu", "De ce?", "Nu-mi place. Nu vezi că ăsta n-are brad!"...

Pe la 6,00 au venit nişte copiii de la adunare. Au cântat frumos "Vestea ce s-a profeţit/ Iată astăzi s-a-mplinit/ Fecioara va naşte un Fiu...". E grupul fetei mele cea mică. Ea, nu a putut să coboare din pat. Are febră mare. Fetiţele au plecat mai departe cu Radu. Un pici de 6 ani care duce o stea mare de argint. S-au dus la un nepot. Pocăit. I-a cântat tot o colindă creştină. Apoi la o mătuşă. Tot din biserică. Aici n-au mai rezistat, şi-au trecut la colinda ceauşistă: "Foicică portocală"!

Pe la 7,30 mai vin trei copii. Cu traiste uriaşe, pline cu covrigi. Abia le duc. Sunt unii dintre cei mai săraci din sat. "Primiţi cu colindul?". "Cântaţi", spune mama mea. "Foicică portocală, noi suntem copii de şcoală, şi-am venit să colindăm... Ne daţi, ori nu ne daţi?". Numai că nu toţi copiii mai erau de şcoală. Sau măcar n-o mai frecventau...

Uitasem. Aseară, de la 16,00 am fost la biserică să fac repetiţie cu copiii pentru Crăciun. O mulţime de ţigani au invadat adunarea. "Da' nouă, ce ne dai?"... Copiii au cântat frumos. E greu să lucrezi cu ei, dar când învaţă, cântă ca fraţii de la Toflea. Sau de la Bărbuleşti...

Urcând dealul cu omăt de 3 cm spre casă, m-am oprit la jumătatea uliţei. Copiii, care repetaseră cu mine cântau cât îi ţinea gura în ţigănie: "O stea pe cer se-arată/ Să ne-nchinăm, venim în dată/ iNima în dar să-i dăm/ Regelui Emanuel". Din jumătatea satului, la boxele celeilalte biserici, răsunau colinde ale unui cor de tineri ortodocşi. Nu, nu vă imaginaţi că erau tinerii din sat la repetiţie, nu. Preotul, a fost săracul singur la biserică. Aşa că a pornit staţia, şi a dat drumul unui CD cu colinde de la Trinitas!

"Mi-au rămas covrigii aproape întregi", spune mama pe la 10,00. "Şi era să cumpăr 200". "Las' că mănânci toată iarna cu ceai"...

Toată dimineaţa a aşteptat bătrâna - la 77 de ani, colindătorii. Cu covrigi proaspeţi. Şi mere. N-au venit. Sau, au refuzat să intre.

De 2000 de ani Dumnezeu aşteaptă închinătorii. Cu locuri calde, direct în cer! Ei nu vin deloc. Unii, refuză pur şi simplu să intre. Colindători de tranziţie... Tranziţie spre ce?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu